Potrivit Fundației „Doina Cornea”, „ca urmare a prea-multelor apeluri de nimeni auzite ale istoricului şi cercetătorului Marius Oprea dar şi datorită importanței proiectelor acestuia” asociația, împreună cu societatea de avocați Iordăchescu & Asociaţii, va susține, începând din acest an, programul de cercetări arheologice pentru descoperirea mormintelor şi deshumarea victimelor regimului comunist.
„Nu putem avea un viitor fără să ne cunoaștem trecutul, fără să ne asumăm greșelile trecutului. Și ar mai trebui ceva: să ne cerem iertare! Noi cetățenii, în numele nostru, că am lăsat să se întâmple astfel de orori, că, poate, am stat indiferenți în timp ce semenii noștri erau arestaţi, torturaţi, uciși mișelește. Statul, în numele statului român şi a succesiunii de conduceri ale acestuia – conduceri care au provocat crimele, care poartă vina acestor crime”, a declarat Leontin Horaţiu Iuhas, membru fondator al fundației „Doina Cornea”.
„Marius Oprea este omul care face ceea ce trebuie, spune ceea ce gândește, indiferent de conjuncturi politice sau de orgolii şi vanități rănite. Datorită curajului său a fost îndepărtat din Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – institut care nu ar fi existat fără aportul lui”, a spus avocatul Eugen Iordăchescu.
Decizia a fost luată după ce istoricul Marius Oprea a spus că anul 2020 ar putea fi primul în care nu vor putea fi efectuate acțiuni.
„Nu e pentru prima oară când plătesc pentru vina de a spune ce gândesc şi a acționa în consecință. Dar suferă de astă dată şi morții de la Periprava, Târgu Ocna ori Balta Brăilei şi din alte locuri, pe care nu îi mai pot aduce la lumină în acest an, alături de colegul meu Gheorghe Petrov, care e pe cale de a fi scos pe făraș şi el de la IICCMER. Va fi, după toate probabilitățile, primul an fără arheologia crimelor comunismului, din 2006 încoace”, a declarat Marius Oprea.
Următorul proiect al istoricilor și arheologilor vizează căutarea, descoperirea şi recuperarea mormintelor deținuților politici care au murit în Colonia de Muncă de la Periprava. Aşa cum s-a procedat şi în cele şase campanii de cercetări arheologice anterioare – în cimitirul lipovenesc din satul Periprava – toate osemintele ce se vor găsi vor fi predate pentru investigații medicale la Serviciul de Medicină Legală din Tulcea, iar apoi la Institutul Național de Medicină Legală din București, unde se vor realiza şi testele ADN în vederea identificării persoanelor decedate.
Cercetările arheologice se vor desfășura, în luna august a acestui an, în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, care în anul 2015 a deschis un dosar de cercetare penală în cazul deținuților politici morţi în lagărul de la Periprava.
Potrivit fundației „Doina Cornea”, necesarul financiar pentru a face posibilă acțiunea de la Periprava este de aproximativ 25.000 lei.
Persoanele care doresc să susțină financiar această acțiune pot face donații în conturile deschise pe numele lui Leontin Horațiu Iuhas, fiul dizidentei Doina Cornea și fondatorul fundației.
Discussion about this post