„Votez oricând o moțiune de cenzură împotriva guvernului Orban! Dar votez în cunoștință de cauză, doar un text al cărui conținut îl văd, îl citesc și mi-l asum, și nu o listă cu semnături aruncată pe masă în ziua depunerii moțiunii!”, a scris luni seara pe Facebook Eugen Teodorovici.
Acesta a acuzat „conducerea ilegitimă” a PSD de amânarea depunerii moțiunii.
„Votez pentru că am susținut de foarte mult timp nevoia depunerii acestei moțiuni de cenzură, în ciuda unor tertipuri folosite chiar de conducerea actuală ilegitimă a PSD doar pentru întârzierea și amânarea acestui moment! Dar nu pentru că aș avea încredere în PSD-ul condus de Marcel Ciolacu care a votat cu două mâini guvernul lui Iohannis și care a stat pe marginea prăpastiei și a acuzat într-un târziu incompetența, hoția și batjocura guvernării #PNL! Oare de ce? A înțeles cineva cum a ajuns pandemia un mare paravan pentru interesele actualei conduceri ilegitime a PSD?”, a mai scris Teodorovici.
„De ce acțiunile politice importante, precum organizarea Congresului PSD pentru alegerea unui conduceri legitime și inițierea, de către o astfel de conducere PSD confirmată prin vot, a demersurilor pentru înlăturarea celui mai incompetent guvern al României din ultimii 30 de ani, prin depunerea moțiunii de cenzură, au fost amânate, lună de lună, sub pretextul nevoii de a depăși stările de urgență și de alertă? Și de ce, brusc, doar la finalul lunii iulie, sub marea presiune populară, într-un CEX PSD ferit de ochii lumii, s-a decis ca atât Congresul, cât și depunerea moțiunii de cenzură să se desfășoare în luna august, aproape simultan și fără a ține cont de veșnica scuză a trecerii de starea de alertă? Mai ales că suntem în continuare în stare de alertă și nu știm dacă aceasta va înceta după jumătatea lui august … sau știe Ciolacu ceva?”, se întreabă senatorul PSD.
Acesta a mai spus că va vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului, pentru că „LudovicOrban trebuie să plece urgent de la Palatul Victoria și pentru că orice zi în plus în care ne conduce este o zi pierdută pentru români și pentru România”.
Marcel Ciolacu a anunțat luni că PSD a depus moțiunea de cenzură și că Eugen Teodorovici a fost singurul parlamentar al PSD care nu a semnat-o.
Moțiunea PSD va fi citită joi în Parlament
Birourile Permanente Reunite au decis că moțiunea depusă de PSD cu titlul „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” va fi citită în Parlament joi.
Potrivit Birourilor Permanente Reunite, moțiunea va fi citită în Parlament joi, de la ora 12.00.
Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă luni, a anunțat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.
„Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a mai spus că negociază pentru susținerea moțiunii cu toate formațiunile parlamentare, mai puțin cu PNL și PMP.
USR a anunțat luni că va vota împotriva moțiunii și a acuzat PSD de lipsă de responsabilitate.
„În plină criză de sănătate publică, PSD vrea să lase România fără Guvern. Astăzi, PSD a depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului, în vreme ce România a ajuns la peste 70.000 de cazuri de COVID-19 și peste 3000 de persoane decedate din cauza virsului de la declanșarea pandemiei. Lipsa de responsabilitate a PSD devine astăzi criminală”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a USR.
Discussion about this post