După ce joi a anunțat înființarea partidului Bucureşti 2020, vineri primarul Sectorului 3 a mai ținut să îi mai aplice o lovitură din mers edilului-șef Gabriela Vrânceanu Firea, declarând că nu exclude susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Generală a Capitalei. Motivația invocată: nemulțumirea față de ceea ce nu s-a realizat în București în cei patru ani de mandat Firea, care, potrivit lui Negoiță, a demonstrat ce poate și, mai ales, ce nu poate.
Schimbarea de macaz a lui Negoiță a fost oficializată la începutul lunii iulie, când primarul de sector a anunțat că nu va mai candida din partea PSD pentru că în partidul social-democrat au rămas „căpușe însetate de sânge, putere și întuneric”.
Animozitatea dintre Negoiță și Firea s-a întețit recent, după ce acesta a criticat public traficul și poluarea din București. Pe de altă parte însă, conform informațiilor în presă, manevra lui Negoiță a survenit ca urmare a negocierilor cu Victor Ponta, în contextul în care fostrul premier a anunțat că va candida și el la alegerile locale. Nu trebuie însă pierdut din vedere nici faptul că PNL-ul a început o campanie activă de racolare a primarilor PSD, cea mai recentă achiziție fiind viceprimarul Sorin Apostoliceanu care candidează din partea liberalilor pentru Primăria Piteşti.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post