Recesiunea globală va coincide cu un declin accentuat al comerțului internațional în acest an, în contextul în care comerțul scade mai mult decât PIB-ul pe timp de criză. Cu toate acestea, amploarea este greu de măsurat. Organizația Mondială a Comerțului (OMC) prognozează o scădere de 13-32% a comerțului mondial. Această estimare indică faptul că toate regiunile ar suferi o scădere de două cifre a volumului comercial. Conform modelului de prognoză Coface – care folosește prețurile petrolului, încrederea întreprinderilor în sectorul de producție din SUA, exporturile din Coreea de Sud și indicele Baltic Dry ca variabile explicative pentru comerțul global – acesta ar urma să scadă cu 7% în al treilea trimestru din 2020 comparativ cu anul precedent. Cu toate acestea, rezultatul ar putea fi semnificativ mai rău, deoarece corelația obișnuită măsurată prin modele liniare nu funcționează neapărat în perioadele de criză. În perioadele marcate de condiții economice negative, o creștere accentuată a incertitudinii este unul dintre motivele pentru suprareacționarea comerțului în raport cu PIB-ul – astăzi, însă, această suprareacție se află la cel mai înalt nivel.
Protecționismul este un alt factor agravant. De la începutul crizei mondiale de sănătate, protecționismul comercial pare să se concentreze pe asigurarea aprovizionării țărilor cu produse alimentare și medicale esențiale. La 22 aprilie 2020, 56% dintre măsurile comerciale înregistrate de Global Trade Alert (193) erau legate de acest aspect. Majoritatea măsurilor (110) au vizat interdicțiile de export pentru echipamente de protecție, măști de respirat și substanțe chimice necesare pentru producerea de medicamente diverse.
În această perioadă, importatorii facilitează importul produselor medicale, în timp ce exportatorii îngreunează exportul acestora. În contextul dat, cazul Chinei este atipic: deși exporturile lor medicale au scăzut cu 15% în februarie 2020, în mijlocul crizei locale de sănătate, cota dominantă de piață (55,3%) din exporturile globale de măști ilustrează faptul că relația de cooperare cu China a fost esențială în furnizarea lumii cu aceste produse. Producția zilnică a Chinei a sărit la 116 de milioane de măști, producție de 12 ori mai mare decât cea înregistrată înainte de epidemie.
De asemenea, criza a dus la creșterea protecționismului în sectorul agroalimentar. Valurile de consum de panică declanșate de perspectivele de blocaj economic nu s-au limitat doar la gospodării: unele țări vulnerabile încearcă să depoziteze cereale pentru a asigura continuitatea aprovizionării lor naționale de hrană. Astăzi, o treime din oferta de grâu a pieței se află sub incidența măsurilor restrictive prudente de către exportatorii principali, Rusia ocupând prima poziție. În această etapă, interdicțiile de export au condus în mare parte la schimbarea cererii către țările europene, cum ar fi Franța, și mai puțin la deficite de aprovizionare.
Pe lângă grâu, orezul este o altă marfă foarte căutată în această perioadă unică. În India, principalul exportator mondial de orez, livrările nu mai pot fi asigurate: măsurile de carantină au perturbat lanțurile de aprovizionare interne, au redus disponibilitatea forței de muncă și au îngreunat accesul la porturile exportatoare. Deși Thailanda, principalul concurent al Indiei, are stocuri numeroase de orez, exporturile sale sunt împiedicate de măsurile de carantină din Cambodgia, care privează astfel acest sector de lucrătorii sezonieri. În consecință, prețul orezului a atins la sfârșitul lui martie cel mai înalt nivel din ultimii 7 ani.
Singura veste bună este că verificările la frontieră implementate în timpul carantinei au avut un impact limitat asupra comerțului. În prezent, aceste măsuri sunt relaxate treptat în Europa, pentru a reporni turismul și pentru a limita deficitul de forță de muncă, în special în sectorul agricol.
Pe termen lung, relocarea etapelor de producție în aceeași țară reprezintă un alt risc pentru comerțul mondial. În prima etapă a crizei din China, companiile din întreaga lume și-au dat seama cât de expuse sunt lanțurile lor de aprovizionare, iar în prezent fac demersuri pentru a întări aceste lanțuri în fața șocurilor străine de aprovizionare. Acest lucru s-ar putea realiza prin două mijloace: prin relocarea completă a producției pe piața internă sau prin implementarea unei strategii globale puternice de diversificare a furnizorilor.
În contextul actual, o potențială relocare completă a proceselor de fabricație la nivel intern sau regional evidențiază probleme legate de creșterea costurilor de producție și de lipsa competențelor domestice. Chiar dacă aceste două probleme sunt soluționate, toate procesele noi de producție locale ar depinde în continuare de aprovizionarea cu materii prime, care nu poate fi relocată.
Rezistența lanțurilor de aprovizionare va necesita, de asemenea, reducerea expunerii specifice fiecărei țări prin diversificarea furnizorilor. La o primă vedere, pare posibilă găsirea alternativei la China, cel mai mare furnizor pentru majoritatea sectoarelor. Dar, deoarece principalii producători dintr-o industrie sunt puternic interconectați, dependența de China nu va dispărea radical, chiar dacă aprovizionarea cu factori de producție către celelalte hub-uri importante din sector ar fi mai diversificată.
Aceasta înseamnă că lanțurile valorice globale încă au un viitor luminos.
Discussion about this post