Team Availability App, este o soluție dezvoltată de Xerox pentru companiile care au adoptat modelul lucruluila distanță și care au nevoie să fie la curent cu disponibilitatea și locația angajaților în timp real. Spre deosebire de alte instrumente de management al disponibilității, care trebuie să fie conectate la infrastructura IT și pentru care implementarea durează săptămâni, Team Availability App poate fi implementată în doar câteva ore și, odată populată cu date, aplicația oferă utilizatorilor autorizați informații personalizate și confidențiale, pentru luarea deciziilor strategice.
„Gestionarea forței de muncă distribuite în regim de lucru la distanță, în timpul acestei pandemii, prezintă provocări unice pe care nicio organizație nu le-a mai întâmpinat până acum”, a spus Joanne Collins Smee, vicepreședinte executiv și chief commercial (CCO), SMB și channels officer (CCO), Xerox. „Organizațiile trebuie să știe cine este disponibil și unde, astfel încât să ia deciziile potrivite atunci când împart resursele și sarcinile de lucru. Acest instrument oferă managerilor informații, în timp real, despre disponibilitatea angajaților.”
Un studiu recent realizat de Xerox arată că 58% dintre companii intenționează să-și schimbe politica de lucru de acasă în anul următor. Această nouă provocare, de implementare a unui regim de muncă hibrid, a evidențiat, de asemenea, lacune tehnologice, companiile crescând investițiile în ceea ce privește resursele tehnice necesare pentru lucrul la distanță (55%) sau într-un regim de muncă hibrid, atât de la birou, cât și de la distanță (40%).