La umbra umbrelelor unei cafenele pensionarii mănâncă prăjituri, copii sorb zgomotos pahare cu suc și studenții ciocnesc sticle cu bere, fumând, râzând și discutând suficient de tare pentru a se face auziți peste zumzetul oamenilor care sunt acum… peste tot, scrie The Guardian.
Pe 18 mai ușile cafenelelor, restaurantelor și magazinelor au fost deschise larg în Danemarca și zonele comerciale sunt iar pline de viață. Până și coaforurile s-au redeschis (Ce am învățat noi în timpul carantinei? Câți danezi au de fapt părul blond natural.)
Nu se zărește nici o mască prin preajmă și mâini înmănușate doar câteva – nici vreun alt indiciu al unei perturbări seismice globale. Singura diferență vizibilă între aglomerația de dinainte de carantină și acum este că pietonii merg pe „benzi”, în funcție de sensul de mers, iar dispozitivele mobile cu dezinfectant pentru mâini sunt parcate la intervale regulate pe străzile zonelor comerciale. Flacoanele cu dezinfectat împodobesc fiecare intrare de magazin, iar magazinele mai mici au expuse instrucțiuni privind numărul de persoane care se pot afla în interior concomitent. Dar pe danezi nu-i deranjează și în general se conformează – dacă deja e coadă de patru persoane la înghețată, pur și simplu revin mai târziu.
Danemarca a fost printre primele țări europene care a adoptat carantina, pe 11 martie. Granițele au fost închise două zile mai târziu, iar faimosul concept danez „hygge” [stare de confort și bună dispoziție – n.trad.] a fost pus la încercare, întrucât danezii au fost forțați să rămână în case (deși nu s-au restricționat nicicum exercițiile fizice în exterior). Fiind oameni cu respect față de reguli, danezii au avut încredere că guvernul lor nu urmărește altceva decât interesul lor și au făcut cum li s-a spus. În timpul carantinei danezii au arborat în fiecare sâmbătă drapelul național în semn de solidaritate și, în loc să aplaude cadrele medicale, au avut un dirijor de cor la televiziunea DR1 împreună cu care puteau cânta Daily Morgensang („Cântec zilnic de dimineață”) pentru a-și menține moralul ridicat. Și a mers. Strategia exigentă și promptă a premierului Mette Frederiksen a dat roade – într-o țară cu 5,8 milioane de locuitori numărul deceselor provocate de Covid-19 era de numai 563 la momentul scrierii acestui text, iar rata infectării e scăzută (0,7%).
Cu curba astfel aplatizată, Danemarca a fost prima țară din Europa care a redeschis școlile primare – ca și grădinițele și centrele de zi -, la mijlocul lui aprilie, bazându-se pe informația că cel mai puțin supuși riscului sunt copiii mici. Unii au fost neliniștiți la ideea de a fi trimiși copiii mici să încerce marea cu degetul, dar după cinci săptămâni de – chipurile – „muncit de acasă” cu trei copii de vârsta grădiniței, eu una am fost tentată. Cum sesiunile de muncă pe Zoom mi-au fost cu regularitate perturbate ba de prințesa Elsa din „Frozen”, ba de vreun poponeț (carantina a scos la iveală nudiștii din copiii mei), eu și soțul am decis s-o facem. În Danemarca socializarea e considerată esențială pentru copiii mici; cum spunea un prieten psiholog: „Nouă ne place ideea că copiii sunt educați nu numai de părinții lor, ci și de societate în întregul ei, inclusiv de profesori, prietenii lor de la școală, bunici, etc. Ei învață perspective diferite și își formează relații diferite.” El a adăugat: „Mie îmi place și ideea că nu numai eu sunt responsabil de dezvoltarea și bunăstarea lor.”
Danezii și-au dat rapid seama că distanțarea socială e imposibilă la copiii mici, care practic pun gura pe orice văd. Motiv din care copiii rămân în niște „bule protectoare” – stau în grupuri mici într-o zonă anume a locului de joacă, mereu cu același învățător. Elevii din clase diferite au intrări diferite și nici un părinte nu are voie în școală. Măști nu există – nici la elevi, nici la profesori; orele se țin în aer liber ori de câte ori este posibil și spălatul pe mâini se face o dată pe oră (focarele de eczeme abundă). Profesorii poartă spray-uri cu dezinfectant ca niște cowboy-i dintr-un straniu film western, iar toate echipamentele sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi.
Școlile daneze s-au redeschis cu regula de doi metri de distanțare socială, dar acum ea a fost redusă la un metru și în grădinițe a fost abandonată complet. De pe 18 mai s-au întors la școală și copii mai mari de 11 ani, și ei separați în grupuri mai mici. Ceea ce a fost o problemă din perspectiva logisticii, dar profesorii au remarcat deja că numărul redus de elevi per profesor e benefic pentru comportament – iar copii chestionați spun că se bucură să revină la școală, după izolarea studierii acasă.
Mulți adulți, din contră, sunt mulțumiți că pot lucra în continuare de acasă (și încă fără a mai fi distrași). Danemarca era oricum renumită pentru bunul ei echilibru între programul de lucru și timpul personal, însă viața în carantină a evidențiat importanța flexibilității pentru angajați. Unii dintre cei care muncesc în birouri au revenit la muncă pentru câteva zile pe săptămână, însă există acum sentimentul că angajatorii nu mai pot pretinde aceeași prezență la locul de muncă sau deplasările lungi de dinainte de pandemie. Întâlnirile față în față nu sunt întotdeauna necesare, iar strânsul mâinilor – anterior un element indispensabil al etichetei daneze, practicat cu oricine, de la medicul de familie la dentist și cu toată lumea de la o întâlnire socială – ține acum de istorie.
Pot trăi și fără strângeri de mână. Îmi lipsesc însă îmbrățișările prietenilor. Socializarea online ne-a făcut să fim ciudat de intimi. Nu știam când ne vom mai vedea, așa că ne-am deschis sufletul, trecând peste conversațiile mărunte. Odată ce ni s-a permis din nou, oficial, să socializăm în mici grupuri, a fost bizar la început să luăm contact cu prietenii în viața reală și să vorbim despre altceva decât despre coronavirus. Dar, după jena inițială, a fost… minunat (și încețoșat. Toată lumea mahmură a doua zi.) Când s-au redeschis restaurantele și barurile am ieșit clipind din case, încercând cu conștiinciozitate să ținem pasul cu relațiile importante care erau oarecum mai facile și mai frecvente atunci când „viața normală” nu ne stătea în cale.
Danezilor li s-a spus că acum pot să-și vadă și chiar și să-și îmbrățișeze din nou bunicii, însă pentru cei cu rude foarte în vârstă sau din grupuri de risc izolarea continuă. Spitalele fac față, dar amenințarea coronavirusului face ca oricine e spitalizat să fie testat pentru el, ca o chestiune de rutină, iar vizitele sunt interzise. Nu știu când îmi voi vedea rudele din Regatul Unit, din moment ce granițele sunt încă închise pentru străini (cu unele excepții). Dar pentru majoritatea celor care trăiesc în stil danez, liniștea carantinei a fost o perioadă de reevaluare – de observare a unor lucruri, bune și rele, de examinare, de renunțare la năravuri, de a o lua din nou de la început. Mulți redescoperă acum plăcerile peisajului rustic danez, de a trăi într-un ritm mai lent, de a avea grijă unii de alții. Iar acum, în Danemarca, există o atmosferă de optimism rezumată cel mai bine de sloganul „det bliver godt igen” – adică „va fi bine din nou”.
Discussion about this post