PIB-ul zonei euro ar urma să scadă cu 8,7% în 2020, înainte de a crește în 2021 (+6,1 %), potrivit cifrelor publicate de Comisia Europeană, mai pesimistă decât la ultimele sale previziuni de la începutul lui mai.
“Impactul economic al izolării este mai grav decât am prevăzut la început. Vom continua să navigăm în ape tulburi și suntem confruntați cu multe riscuri, printre care un nou val important de infectări” cu Covid-19, a explicat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, citat într-un comunicat.
Bruxellesul a anticipat, la începutul lui mai, o scădere a PIB cu 7,7% en 2020, apoi o relansare (+7,4%) în 2021.
“Aceste prognoze arată efectele economice devastatoare ale acestei pandemii”, a subliniat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.
Trei țări – Italia, Spania și Franța – sunt deosebit de afectate de această recesiune, cu un PIB în scădere cu peste 10% în 2020.
Germania, dimpotrivă, face parte – împreună cu Luxemburgul, Malta și Finlanda – din țările care ar trebui să limiteze mai bine daunele, cu un PIB în scădere cu 6.3% în acest an și o relansare cu 5,3% în 2021.
Poate că ce e mai rău a trecut
“În al doilea trimestru din 2020, producția economică ar trebui să scadă mult mai mult decât în primul trimestru”, subliniază executivul european în comunicatul său.
“Totuși, primele date pe mai și iunie sugerează că ce e mai rău poate că a trecut. Relansarea ar urma să se accentueze în semestrul al doilea, chiar dacă rămâne incompletă și inegală de la un stat membru la altul”, adaugă el. Bruxellesul subliniază totuși că “riscurile” care amenință creșterea rămân “excepțional de ridicate”.
“Amploarea și durata pandemiei, ca și măsurile de izolare care s-ar putea dovedi necesare pe viitor, rămân în mare măsură necunoscute”, subliniază Comisia, care pleacă pentru moment de la principiul că nu va exista un al doilea val de infectări.
Alte riscuri, apreciate drept “considerabile”, afectează de asemenea piața muncii, solvabilitatea întreprinderilor și stabilitatea piețelor financiare, care ar avea un impact asupra creșterii.
Invers, “disponibilitatea rapidă a unui vaccin contra coronavirusului” și un acord al statelor membre pe planul relansării economiei propus de Comisie ar avea consecințe pozitive.
Discussion about this post