Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş a decis, sâmbătă, că purtarea măştii este obligatorie în spaţiile publice deschise. Excepţie de la această măsură fac Piaţa Victoriei şi centrul istoric al oraşului.
„Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura şi în spaţii publice deschise precum: pieţe, târguri, zone de aşteptare, staţii transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale oraşelor (cu excepţia Pieţei Victoria din Timişoara şi centrul istoric al municipiului Timişoara), locuri de joacă din parcuri, grădini de vară, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice”, conform CJSU Timiş.
Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), sportivii care se află pe terenul de sport precum şi copiii cu vârstă mai mică de 5 ani.
Evenimentele publice şi private se vor desfăşura cu participarea unui număr de persoane in limita prevăzută de lege cu păstrarea distanţării sociale.
Operatorii economici care organizează/ desfăşoară aceste activităţi, au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienti la numărul de locuri pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiune fizică între clienţi, inclusiv dansul.
„Se interzice funcţionarea operatorilor economici (spaţii destinate jocurilor de noroc, terase, cluburi, baruri şi alte asemenea) in intervalul 23.00 – 06.00. Se interzice organizarea târgurilor, oboarelor, iarmaroace şi pieţe de vechituri până la încetarea stării de alertă. Se exceptează pieţele agroalimentare. Clienţii vor purta măşti de protecţie iar comercianţii vor purta mănuşi şi măşti de protecţie. Pe perioada desfăşurării evenimentelor sportive se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către stafful tehnic şi tot personalul care participă la eveniment, cu excepţia sportivilor care se află pe terenul de sport”, potrivit sursei citate.
Prevederile Hotărârii devin obligatorii pe perioada stării de alertă, începând de sâmbătă, de la ora 19.00.
Discussion about this post