Vin banii! Cum se poate relansa economia
„Avem date noi despre trimestrul trei și, chiar dacă suntem evident într-o criză economică și economia a performat mai puțin ...
„Avem date noi despre trimestrul trei și, chiar dacă suntem evident într-o criză economică și economia a performat mai puțin ...
"Este vorba de un act de şantaj, este inacceptabil", a afirmat Judit Varga, potrivit agenţiei de presă Reuters. Anterior, premierul ...
România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiți pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel național în vederea identificării infecțiilor ...
Economiştii români estimează un val de încă 500.000 de concedieri în România și cred că soluţia salvatoare sunt banii europeni ...
Casa Cuza Vodă este o clădire simbol a oraşului Galaţi. Ea a aparţinut familiei Cuza şi ulterior s-a transformat în ...
Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va reabilita Castelul Arcalia cu ajutorul fondurilor europene. Proiectul care vizează modernizarea acestui ...
Germania va prelua la 1 iulie Preşedinţia Consiliului UE. Guvernul de la Berlin vrea să condiţioneze accesul ţărilor europene la ...
Potrivit unor surse guvernamentale, decizia a fost luată dintr-o „eroare birocratică” și care va fi revizuită. Cumpănașu, mare consilier Coaliția ...
Concret, organizaţia condusă de fostul candidat la alegerile prezidenţiale a fost inclusă în Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri. ...
Stiri de calitate! Stiri adevarate!
© 2020 VP-News.com - Vox Populi News - Toate drepturile rezervate VP-News.com.
© 2020 VP-News.com - Vox Populi News - Toate drepturile rezervate VP-News.com.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.