S-a dat verdictul definitiv: Ponta a plagiat!

Decizia ÎCCJ survine la opt ani de când CNATDCU l-a acuzat pe fostul premier că a plagiat zeci de pagini în lucrarea de doctorat

VP-news – Victor Ponta Wiki

Vă invităm să dați share la această știre

Judecătorii ÎCCJ au respins contestația lui Victor Viorel Ponta împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, și au decis, definitiv, că fostul premier a plagiat lucrarea de doctorat.
Acuza t a apărut prima oară în iunie 2012, în ediţia online a revistei Nature care a publicat o ştire conform căreia prim-ministrul României de la acea dată ar fi copiat pagini întregi ale tezei sale de doctorat în drept – publicate în 2003 – din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat imediat o decizie de plagiat, confirmată de Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti. Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU, dat astăși a pierdut definitiv.