Progresistul de la Vatican ne vrea vaccinaţi şi docili

După gogomăniile pro-migraţie, papa Francisc vrea vaccin universal, agitând marota Covid-19

Vă invităm să dați share la această știre

Papa Francisc a lansat duminică un apel la cooperare ştiinţifică internaţională în vederea descoperirii unui vaccin împotriva noului coronavirus şi a spus că un astfel de vaccin, dacă se va dovedi eficient, ar trebui să devină disponibil în lumea întreagă, potrivit Reuters. Papa Francisc, care a rostit discursul său duminical din Biblioteca de la Vatican, în locul tradiţionalei cuvântări din piaţa Sfântul Petru din cauza măsurilor de izolare adoptate în Italia, a mulţumit tuturor angajaţilor din lumea întreagă care furnizează servicii esenţiale către populaţie.

Suveranul pontif a încurajat cooperarea internaţională pentru a combate criza şi noul coronavirus, care a infectat aproape 3,5 milioane de oameni şi a ucis peste 240.000 de persoane la nivel global: „Este important să unim unităţile ştiinţifice într-un mod transparent şi imparţial pentru a descoperi vaccinuri şi tratamente”. Papa Francisc a mai spus că este de asemenea important „să garantăm accesul universal la tehnologiile esenţiale care permit fiecărei persoane infectate, în oricare parte a lumii, să primească tratamentul medical necesar”.

Duminică, papa Francisc şi-a exprimat sprijinul şi pentru o propunere lansată de un grup interreligios, cunoscut sub numele de Înaltul Comitet pentru Fraternitatea Umană, în vederea adoptării unei zile internaţionale pentru rugăciune şi post, pe 14 mai, pe durata căreia credincioşii din lumea întreagă vor putea să îl roage pe Dumnezeu să ajute omenirea să învingă pandemia de COVID-19

Liderii lumii s-au angajat în aprilie să accelereze cercetările ce vizează dezvoltarea unor teste, medicamente şi vaccinuri împotriva COVID-19 şi să le împărtăşească apoi cu toate ţările de pe Glob, însă Statele Unite nu au participat la această iniţiativă lansată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), însă preşedintele american Donald Trump a afirmat că OMS a reacţionat cu lentoare în urma apariţiei pandemiei şi a acuzat această organizaţie că s-a aliniat poziţiei oficiale a Chinei, anunţând apoi suspendarea contribuţiei financiare americane la finanţarea OMS. Ulterior, OMS a respins criticile preşedintelui american şi a apărat modul în care a gestionat această criză sanitară.

Mai multe companii farmaceutice din lumea întreagă au dezvoltat teste de identificare a anticorpilor care se formează în organismul uman după ce o persoană intră în contact cu noul coronavirus. Nealiniată, Administraţia Trump intenţionează să accelereze dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2 şi şi-a fixat obiectivul de a produce 100 de milioane de doze până la sfârşitul anului 2020, potrivit unui înalt oficial american. Cei mai mulţi dintre experţi au sugerat că studiile clinice realizate pentru a garanta că un vaccin este sigur şi eficient ar putea să dureze cel puţin 12-18 luni.