Producătorii din ariile protejate beneficiază de un brand dedicat

Ministerul Mediului va lansa și o linie de finanțare pentru susținerea producătorilor locali

Image by CESAR AUGUSTO RAMIREZ VALLEJO from Pixabay

Vă invităm să dați share la această știre

De „Ziua Mediului”, a fost lansată la nivel național o inițiativă dedicată sprijinirii producătorilor din ariile protejate, Astfel, Ministerul Mediului a lansat marca înregistrată „Produs în Arie Naturală Protejată” pentru toate produsele al căror circuit de producţie se află integral în cele 1.574 de arii naturale protejate din România, în care locuiesc peste două milioane de români. Peste 1.200 de producători din ţară sunt deja interesaţi să îşi înregistreze produsele sub acest brand, care necesită parcurge un proces de auditare locală realizat de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.
Printre produsele care pot fi reunite sun noua marcă se numără brânzeturi româneşti, sucuri naturale, ceaiuri din plante medicinale, vin sau pălincă tradiţională, ii sau servicii turistice. De asemenea, până la finalul lui septembrie, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate va deschide un magazin online care va vinde toate produsele care solicită şi obţin dreptul de folosire a noii mărci înregistrate.
Minstrul mediului, Costel Alexe, a nunțat că Guvernul va lansa cu 1 august 2020 o linie de finanțare de 200 de milioane de euro prin care vor fi susținuți producătorii locali din aceste comunități ale României.