„Acea inițiativă nu spune că trebuie amânate alegerile. Acea inițiativă spune foarte clar că este dreptul Parlamentului de a stabili data alegerilor. Nu împiedică nimeni Parlamentul să stabilească data alegerilor chiar 6 decembrie. Prin norme tranzitorii putem stabili un calendar asumat. Nu e decât o chestiune de voință politică. Dacă specialiștii împreună cu voința politică apreciază că cel mai bine pentru sănătatea publică a românilor e să facem alegerile pe 6 decembrie, facem pe 6 decembrie. Dacă nu, stabilim o altă dată de comun acord. Asta în cazul în care această lege ar întruni numărul de voturi necesar”, spune Robert Cazanciuc (PSD).
Cererea de reexaminare a legii privind data organizării alegerilor parlamentare a intrat în procedură la Senat, după ce luni a avut loc ședința Biroului Permanent.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a criticat USR și UDMR pentru că în Senat se dezbate miercuri legea care prevede că Legislativul decide data alegerilor parlamentare, nu Guvernul: „Fără complicitatea USR și UDMR PSD nu ar fi avut cum readuce în discuție o lege care face foarte mult rău”.
Discussion about this post