Oficial, în România nu este epidemie de COVID – 19. Orban și Tătaru, demisia!

Senatorul PSD Bodog cere demisia premierului Ludovic Orban şi a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru

Vă invităm să dați share la această știre

Lovitură pentru ”cei din linia întâi”: senatorul PSD Florian Bodog a afirmat că sporul pentru condiţii periculoase în cazul personalului medical nu poate fi acordat. Aceasta pentru că nu a fost emis nici acum ordinul de declarare a epidemiei în ţara noastră

Haos, numai haos

„Ministerul Sănătăţii nu a emis niciodată ordinul de declarare a epidemiei în România! Spitalele sunt în haos! Ministrul Sănătăţii minte! În urma discuţiilor avute cu lideri ai Sanitas din ţară, dar şi cu manageri de spitale, am aflat că spitalele au transmis atât către minister, cât şi către CNAS solicitări pentru plata personalului – mă refer la stimulentul de risc -, însă ministerul nu a alocat banii. Mult mai grav şi mai iresponsabil este însă că nici sporul pentru condiţii periculoase nu poate fi acordat, conform HG 153/2018. Pentru că – iar asta e monstruos – Ministerul Sănătăţii nu a emis nici acum ordinul de declarare a epidemiei în ţara noastră”, a scris Bodog pe Facebook.

Orban, demisia

El a adăugat că aceasta este ultima zi din starea de urgenţă, iar Ministerul Sănătăţii ”nu a fost în stare să emită acest act fundamental”. „Nu mai e de joacă, nu mai e cu scuze sau ”artificii”. Orban trebuie să demisioneze, Tătaru trebuie să demisioneze! Acum”, a mai afirmat acesta.