Deși îngrijorarea părinților este din ce în ce mai mare, mai ales după bâlbâielile lamentabile de la finalul anului școlar 2029-2020, Ministerul Educației continuă să tergiverseze prezentarea unor strategii viabile pentru reluarea școlii în luna septembrie. Mesajele ministrului sunt neconcludente și evazive, iar premierul Orban a declarat iritat că interesul crescut pentru subiectul reînceperii școlii se datorează, de fapt, demagogiei PSD care i-a cerut sa prezinte în Parlament măsurile concrete luate de guvern.
În acest context, Mișcarea Elevilor din România (MER), prima organizație de elevi din țara noastră care militează pentru drepturile și libertățile elevilor și pentru modernizarea sistemului educațional Românesc, a elaborat șase scenarii de începere a anului școlar 2020-2021, pe care vi le prezentăm mai jos:
• SCENARIUL I – Creșterea cazurilor active de coronavirus din România, obligă ca autoritățile să analizeze și să aplice măsurile necesare diminuării riscului de contaminare. Astfel, anul școlar 2020-2021 o să fie parcurs conform reglementărilor care se vor impune. Unul dintre scenariile pe care le susținem presupune:
Participarea fizică a elevilor și profesorilor în unitățile de învățământ, acestora fiindu-le măsurată temperatura corporală la intrarea în unitatea de învățământ de către un cadru medical. De asemenea, vor purta măști, de preferat să fie medicale și acreditate, și se vor dezinfecta pe mâini, urmând ulterior să se deplaseze uniform spre sălile de clasă, unde distanța dintre elevi să fie de minim 1,5 metri. Fiecare centrul educațional va decide în funcție de spațiul disponibil numărul maxim de elevi pentru fiecare clasă.
Orele de curs vor dura 50 de minute, 10 minute fiind destinate recreerii și altor nevoi, timp în care elevilor le este recomandat să evite interacțiunea cu colectivul. Participarea zilnică va rămâne cea clasică, de 5-6-7 ore în funcție de orarul stabilit de conducerea fiecărei școli.
PRO:
– Asigurarea pregătirii tuturor elevilor într-un mod egal.
– Evaluare obiectivă și corectă a competențelor.
– Sociabilitate.
CONTRA:
– Existența riscului de îmbolnăvire.
– Imposibilitatea asigurării zilnice a dezinfectanților, a mănușilor și a altor produse necesare protejării de către autorități.
– Probabilitatea ca unele persoane să nu respecte normele aflate în vigoare.
• SCENARIUL II – Creșterea cazurilor active de coronavirus din România, obligă ca autoritățile să analizeze și să aplice măsurile necesare diminuării riscului de contaminare. Astfel, anul școlar 2020-2021 o să fie parcurs conform reglementărilor care se vor impune. Unul dintre scenariile pe care le susținem presupune:
Elevii și profesorii se vor prezenta fizic la școli, urmând să se supună triajului epidemiologic, efectuat de personal competent. Aceștia vor beneficia de măști, mănuși, dezinfectanți, pentru a limita riscul de îmbolnăvire cu virusul SARS-Cov-2. Numărul maxim de elevi pentru o singură clasă va urma să fie stabilit de către directorii centrelor educaționale, orarul fiind stabilit astfel încât tinerii să participe maxim 4 ore zilnic. O singură oră de curs va dura 40 de minute, celelalte 20 de minute fiind destinate pauzei. Pentru elevii claselor terminale, materiile ce nu constituie statutul de obiect de examen vor avea un număr redus de ore sau nu se vor mai studia după caz.
Se recomandă distanțarea socială, evitându-se interacțiunea directă.
PRO:
– Asigurarea pregătirii tuturor elevilor într-un mod egal.
– Evaluare obiectivă și corectă a competențelor.
– Sociabilitate.
– Orar de studiu facil.
– Materiile de examen vor primi o atenție sporită.
CONTRA:
– Existența riscului de îmbolnăvire.
– Imposibilitatea asigurării zilnice a dezinfectanților, a mănușilor și a altor produse necesare protejării de către autorități.
– Probabilitatea ca unele persoane să nu respecte normele aflate în vigoare.
– Media a anului prezent de studiu nu se va afla în concordanță cu mediile anuale obținute în anii trecuți.
• SCENARIUL III – Creșterea cazurilor active de coronavirus din România, obligă ca autoritățile să analizeze și să aplice măsurile necesare diminuării riscului de contaminare. Astfel, anul școlar 2020-2021 o să fie parcurs conform reglementărilor care se vor impune. Unul dintre scenariile pe care le susținem presupune:
VARIANTA A: Odată cu începerea noului an școlar în septembrie 2020, Inspectoratele Școlare Județene vor verifica respectarea ordinelor adoptate la nivel național, de către fiecare unitate de învățământ subordonată, ca elevii și profesorii să își desfășoare activitatea de învățare, respectiv predare, într-un mod alternativ ce se rezumă la participarea fizică la școală și participarea în mediul online.
Astfel, fiecare instituție de învățământ de stat va decide un orar bine stabilit, încât să asigure săptămânal accesul elevilor la educație atât la școală cât și pe internet. Grupa A și grupa C se vor prezenta la școală, iar grupele B și D își vor susține activitatea cu ajutorul platformelor online aferente, urmând ca în ziua următoare grupa B și grupa D să fie prezente la școală, iar grupele A și C să susțină întrevederi online.
Această opțiune necesită numeroase resurse ce trebuie suportate de autoritățile pentru a asigura accesul integral și gratuit al elevilor la educație. În prezent, conform studiului întocmit de organizația neguvernamentală „Salvați Copiii”, există 1.300.000 de elevi ce sunt vulnerabili iar școala online nu este o opțiune reală din cauza lipsei sprijinului material și a tranziției bruște dintr-un mediu în altul fără o pregătire privind înțelegerea funcționării dispozitivelor precum PC, tabletă, smartphone, laptop, etc. Elevii și profesorii ce se vor prezenta la școli vor beneficia de măști, mănuși (opționale), dezinfectanți și alte produse destinate protejării.
Se vor respecta dispozițiile pentru distanțarea socială iar numărul maxim de elevi pentru o singură clasă o să fie stabilit de conducerea instituției de învățământ. În cazul depistării pozitive a unui elev, profesor sau angajat, școala își va susține activitatea exclusiv online până la finalizarea anchetei epidemiologice.
VARIANTA B: Pentru a se realiza o pregătire asiduă, îndeosebi pentru elevii aflați în clasele terminale, materiile ce constituie obiect de examen vor urma să fie studiate la clasă, elevii fiind grupați pe clase/grupe încât să fie respectate normele aflate în vigoare. Celelalte materii se vor susține în mediul online pe o perioadă nedeterminată. De asemenea, în funcție de profilul ales de elev la admiterea pentru liceu, în cazul liceelor cu program sportiv ora de educație fizică se va susține în spațiile specifice.
Informațiile privind protocolul de desfășurare a activității didactice sunt prezentate în varianta A, fiind valabile și pentru prezenta variantă.
PRO:
– Asigurarea pregătirii tuturor elevilor într-un mod egal.
– Risc scăzut de infectare.
– Începerea procesului de acomodare a elevului la mijloace educaționale moderne.
CONTRA:
– Solicitare ridicată din partea profesorilor și/sau necesitatea unui surplus de cadre didactice pentru acoperirea orelor de predare atât la școală cât și în mediul online.
– Nevoia asigurării săptămânale de măști, dezinfectanți, etc. și garantarea unui dispozitiv (și accesul la o rețea de internet) pentru fiecare elev, ce vor presupune masive cheltuieli.
• SCENARIUL IV – Creșterea cazurilor active de coronavirus din România, obligă ca autoritățile să analizeze și să aplice măsurile necesare diminuării riscului de contaminare. Astfel, anul școlar 2020-2021 o să fie parcurs conform reglementărilor care se vor impune. Unul dintre scenariile pe care le susținem presupune:
Elevii și profesorii își vor susține orele de curs exclusiv online, școlile rămânând închise până la noi ordine din partea autorităților privind evoluția situației epidemiologice de coronavirus din teritoriu. Prin urmare, Ministerul Educației și Cercetării își va asuma responsabilitatea ca toți tinerii să dispună de telefoane, tablete, calculatoare sau alte mijloace care ar permite accesul la învățământul din mediul online. De asemenea, asigurarea rețelei de internet și gratuitatea accesării platformelor avizate de MEC sunt absolut necesare pentru parcursul anului școlar 2020-2021 fără probleme majore.
Specialiștii în educație vor trebui să recomande sau să impună noi metode pentru evaluarea corectă, obiectivă și echitabilă a cunoștințelor elevilor, evitându-se actele de fraudă.
PRO:
– Posibilitatea infectării atinge valori minime.
– Acomodarea elevilor cu mijloace de învățământ moderne.
CONTRA:
– Lipsa unei evaluări corecte, de la distanță, a elevului.
– Influența cadrului didactic asupra tinerilor scade.
– Unii elevi tind să tradeze cu indiferență sau superficial școala online, prezența și/sau îndeplinirea îndatoririlor devenind opțională.
– Expunerea pentru un timp îndelungat a tinerilor în fața dispozitivelor, ce provoacă urmări grave precum scăderea cortizolului, afectarea secreției de melatonină, dar și riscuri ridicate de apariție a afecțiunilor oculare.
– Ineficiența școlii online pentru copiii înscriși la grădiniță și pentru elevii claselor I-IV, rolul fizic al educatorului, respectiv al învățătorului fiind profund însemnat.
SCENARIUL V – Creșterea cazurilor active de coronavirus din România, obligă ca autoritățile să analizeze și să aplice măsurile necesare diminuării riscului de contaminare. Astfel, anul școlar 2020-2021 o să fie parcurs conform reglementărilor care se vor impune. Unul dintre scenariile pe care le susținem presupune:
În funcție de evoluția pandemiei de SARS-Cov-2 din fiecare regiune a țării (Bucovina, Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș) se va adopta modalitatea de predare. Practic, dacă județele care aparțin de zona Moldovei înregistrează creșteri considerabile a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, școlile își vor suspenda activitatea didactică până la îmbunătățirea situației epidemiologice, elevii susținând orele în mediul online. De asemenea, școlile din celelalte regiuni ale României ar continua să funcționeze în parametri normali, atât elevii cât și personalul didactic și nedidactic dispunând de măști, mănuși, dezinfectanți și alte produse necesare combaterii pandemiei.
PRO:
– Gestionare corectă a evoluției pandemiei de coronavirus, nepunând în dificultate parcursul școlar al elevilor dacă situația din teritoriu nu o cere.
– Sociabilitate.
– Risc scăzut de contaminare.
CONTRA:
– Posibilitatea ca evaluarea elevilor să nu fie echitabilă la nivel național.
– Imposibilitatea asigurării zilnice a dezinfectanților, a mănușilor și a altor produse necesare protejării de către autorități.
– Probabilitatea ca unele persoane să nu respecte normele aflate în vigoare.
• SCENARIUL VI – Creșterea cazurilor active de coronavirus din România, obligă ca autoritățile să analizeze și să aplice măsurile necesare diminuării riscului de contaminare. Astfel, anul școlar 2020-2021 ar urma să fie compromis iar una dintre soluțiile extreme presupune înghețarea acestuia.
Ministerul Educației și Cercetării va trebui să realizeze diverse programe educaționale ce să fie transmise elevilor prin intermediul platformelor online și a televiziunii, în vederea menținerii unei pseudo-pregătiri a tinerilor.
PRO:
– Risc minim de contaminare.
CONTRA:
– Pierderea unui întreg an școlar ce ar afecta întregul sistem de învățământ preuniversitar și universitar.
– Efecte negative ce afectează elevii atât psihic cât și fizic.
– Asigurarea salariilor profesorilor pentru o lungă perioadă de inactivitate.
– Imposibilitatea ca părinții cu serviciu să îi asigure copilului un supraveghetor.
Discussion about this post