Mastercard și Octet Europe anunță lansarea unei noi soluții comerciale în Spațiul Economic European (SEE). Mastercard Trade Solution, dezvoltată împreună cu Octet Europe ajută întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) să își extindă activitatea și să gestioneze tranzacțiile comerciale într-un mod sigur și mai eficient. Dezvoltată de Octet, Mastercard Trade Solution facilitează comerțul intern și internațional, construind elementul de încredere pe lanțul de valoare adaugată, garantând securitatea plăților, gestionând fluxurile de numerar și simplificând funcțiile de back-office, și astfel, sprijină economiile la nivel mondial, prin susținerea acestui sector economic vital, IMM-urile.
Mastercard Trade Solution este accesibilă direct și cuprinde platforma cloud-based de comerț B2B de ultimă generație, oferită de Octet Europe, care examinează în detaliu fiecare companie din rețea. Mai exact, toți membrii care tranzacționează pe platforma Octet sunt verificați pe larg cu privire la eventuale riscuri, prin sisteme de combatere a spălării banilor (Anti-Money Laundering), de cunoaștere a clientelei (Know Your Customer), de finanțare împotriva terorismului (Counter Terrorism Financing), dar și prin intermediul sancțiunilor economice (Economic Trade Sanctions) pentru a reduce riscul pentru toate părțile implicate în rețea. Acest lucru oferă un nivel sporit de siguranță IMM-urilor care doresc să identifice noi parteneri în străinătate și, totodată, să acceseze piețele externe.
Accesul la finanțe este, de asemenea, un alt obstacol întâmpinat de întreprinderile mici. Astfel, cu ajutorul noii soluții, IMM-urile își pot folosi cardurile Mastercard drept instrumente eficiente de gestionare a fluxurilor de numerar, precum și de plată a furnizorilor, în vederea dezvoltării business-ului, bucurându-se de avantajele utilizării unui card business. Mastercard Trade Solution și Octet Europe folosesc avantajele tehnologiei Mastercard pentru serviciile de plată. Platforma oferă companiilor o mai mare flexibilitate în ceea ce privește alegerea modului în care tranzacționează. Concret, cumpărătorii au posibilitatea de a alege să plătească cu ajutorul cardului, chiar dacă furnizorul nu procesează plăți cu cardul, în timp ce vânzătorii pot accepta plățile în conturile lor bancare, indiferent de modul în care cumpărătorul alege să plătească. Prin urmare, companiile au libertatea să aleagă modul preferat de plată, fie cu cardul, fie cu ajutorul altui instrument, permițându-le astfel să își gestioneze finanțele mai eficient și convenabil.
Noua soluție ajută antreprenorii să administreze și să simplifice mai multe sarcini, aceștia având posibilitatea să urmărească, să valideze și să autorizeze fiecare pas al unei tranzacții și, de asemenea, să deconteze achizițiile B2B cu ajutorul cardurilor business de debit sau credit, având vizibilitate deplină asupra întregii documentații comerciale.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post