Dacă mai aveaţi îndoieli asupra stângii comunistoide din SUA, Biden vi le-a rezolvat – candidatul democrat la preşedinţia eternului şi fascinantului partener strategic se pleacă în faţa Big Pharma cu o slugărnicie vrednică de Duda cel polonez şi Mickey Mlaus Iohannis cel sas.
După ce preşedintele SUA, Trump cel, vezi-Doamne, conservatoriu şi degrabă mergătoriu la biserică, a început oficial, marţi, retragerea ţării sale din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pretextând că OMS ar fi fost sub controlul Chinei în timpul crizei coronavirusului, contracandidatul senil Joe Biden a spus că va anula „în prima zi” de mandat decizia lui Trump de a retrage SUA din OMS, dacă va câștiga alegerile din noiembrie.
Statele Unite au confirmat că au notificat oficial, pe 7 iulie, Organizația Națiunilor Unite despre retragerea lor din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acuzată de Washington că a întârziat să reacționeze la pandemia coronavirusului, potrivit AFP. Procesul de retragere a SUA din OMS poate dura cel puţin un an. Notificarea va intra în vigoare după o perioadă de un an, pe 6 iulie 2021, au declarat mai mulți oficiali ai guvernului Statelor Unite, cel mai mare contribuabil al organizației.
În prezent, Trump este, însă, în spatele lui Biden în cursa pentru preşedinție cu o marjă de peste 10 procente. Analiştii au cerut prudenţă în interpretarea sondajelor, dar avansul lui Biden este mult mai mare decât cel avut de Hillary Clinton, în 2016, în acelaşi punct al campaniei. De luat în seamă este faptul că alegătorii americani sunt îngrijoraţi de modul în care Administraţia Trump a gestionat pandemia şi efectele economice. Ţara se aproprie de trei milioane de cazuri şi are peste 130.000 de decese, mai mult decât în orice stat din lume. Între timp, zeci de milioane de americani şi-ar fi pierdut locurile de muncă.