Germania a adoptat un plan pentru promovarea egalității de gen în lumea muncii, o premieră pentru această țară în care progresul social pentru femei stagnează de câțiva ani.
Strategia națională stabilește obiective pentru toate ministerele publice, în special prin reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați și o mai bună reprezentare a femeilor în afaceri și în politică, a declarat ministrul Familiei, Franziska Giffey.
„Aceasta este prima strategie de egalitate (de gen) din istoria Republicii Federale Germania, care a fost coordonată și aprobată de toate ministerele” , a spus ea, numind acest plan „un jalon”.
Planul pune accentul pe echilibrul dintre viața profesională și viaţa privată şi se bazează pe faptul că femeile au mai multe șanse de a lucra part-time sau deloc din cauza obligaţiilor familiale. El pledează pentru creșterea numărului de femei în funcții de conducere, inclusiv în serviciul public, și o mai bună reprezentare în politică.
În această săptămână, partidul conservator CDU al cancelarului Angela Merkel și-a arătat deja interesul pentru această problemă: liderul partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer a anunțat că noile cote obligatorii care le vor permite femeilor să dețină cel puțin 50% din funcțiile de conducere politică la nivel local ar fi în vigoare până în 2025.
De asemenea, guvernul lucrează la o strategie de creștere a numărului de femei în consiliile de administrație, astfel încât o cotă de 30% se va aplica acum la 600 de companii în locul actualelor 105, a declarat Franziska Giffey.
Deși este condusă de o femeie de aproape 15 ani, Germania este sub media europeană pentru egalitatea de gen în lumea muncii, potrivit unui indice din 2019 al Institutului European pentru egalitatea între bărbați și femei. Femeile câștigă în medie cu 20% mai puțin decât bărbații și ocupă doar aproximativ 15% din funcții în consiliile de administrație.
În politică, reprezentarea femeilor în Bundestag, camera inferioară a parlamentului, este în prezent la cel mai scăzut nivel în 20 de ani, iar peste 90% dintre primari sunt bărbați, a detaliat Franziska Giffey. Istoric, Germania de Vest a rămas întotdeauna în urmă cu privire la egalitatea de gen în comparație cu estul comunist.
În vest, femeile încă mai trebuiau să obțină permisiunea soților lor pentru a lucra până în 1977. Cu puțin timp înainte de reunificare, puțin peste jumătate dintre femeile din Germania de Vest erau angajate, comparativ cu 91% dintre femei în Est.