După ce au construit frumosul Centru Regional de Excelență pentru Industrii Creative, clujenii s-au înecat la mal. De cinci ani, de când au început lucrările pentru amenajarea a 1,6 kilometri drum de acces cu patru benzi, nici în minunatul început de vara 2020 lucrările nu s-au finalizat cu tăiere de panglică, masă şi felicitări. A rămas doar dansul, cu paşi înapoi, pe care îl execută firmele ce au semnat contracte în urma licitaţiilor pentru spaţii în clădirile TEAM şi CREIC. Decât să îşi distrugă maşinile pe un drum îngust şi prost, într-un provizorat ce nu se mai sfârşeşte, firmele reziliază pe rând contractele, iar numărul lor a ajuns în acest moment la 9.
„Totodată, trebuie menționat totuși faptul că viabilitatea unei astfel de propuneri este strâns legată de asigurarea unei infrastructuri suport de acces corespunzătoare (drum și transport în comun). Pe parcursul anului au fost semnate patru contracte pentru spațiul de coworking și unul pentru pachetul share my office (ulterior acesta a fost reziliat din cauza lipsei de transport în comun și a stării drumului de acces)” grăia raportul de activitate pe anul 2019.
Cluj Innovation Park, coordonatorul cele două centre, TEAM şi CREIC se vrea lider regional, „în colaborare cu mediul academic și de business din regiunea Transilvania, oferind servicii integrate complete la calitate maximă conform așteptărilor clienților și partenerilor, în condiții economice sustenabile”, spune acelaşi raport.
Cu 1 milion de euro alocați în 2017, 6 milioane euro din proiectul de buget bugetul local pentru lucrări de consolidare a terenului pe anul 2018 şi un contract de 3,9 milioane euro atribuit firmei Diferit SRL în 2015, proiectul a murit înainte de împlinirea frumoasei vârste de două luni, aşa că sumele s-au pierdut.
Discussion about this post