Regulamentul privind sănătatea animalelor a fost subiectul unui schimb de opinii extrem de important pe care europarlamentarul Daniel Buda (PNL/PPE) l-a avut în cadrul Comisiei AGRI din Parlamentul European cu un reprezentant al Comisiei DG SANTE.
În intervenția sa, Buda transmis că sănătatea fiecăruia depinde în cea mai mare măsură de sănătatea animalelor pe care le consumăm, aceasta fiind strâns legată de bunăstarea animalelor generată de condițiile de creștere și de hrănire. Potrivit europarlamentarului, există rezerve serioase că bunăstarea animalelor este asigurată la standardele europene și în țările din afara UE de unde importăm carne, lapte, brânză sau ouă. Drept urmare, Comisia Europeană trebuie să aibă mecanismele necesare pentru a se asigură că și în țările de unde facem importuri sunt respectate standardele de sănătate a animalelor și că nu se folosesc antibiotice sau hormoni de creștere.
Daniel Buda a precizat că „Sănătatea animalelor este fără discuție importantă din prima zi de viață și până la finalul perioadei productive. Calitatea produselor obținute este strâns legată de sănătatea acestora. La nivelul Uniunii Europene s-a adoptat legislația în domeniu plecând de la principiul că „prevenirea este mai bună decât vindecarea”, legislație care este în curs de implementare, dar nu este așa de ușor în practică.
Reprezentantul Comisiei DG SANTE a subliniat în intervenția sa următoarele idei: „În ceea ce privește reguli mai bune privind importurile, asta putem obține doar cu noile reguli care trebuie să intre cât mai repede în vigoare. Regulile de import figurează deja în noul regulament. Partenerii noștri comerciali au fost deja informați. Dacă aceste reguli vor fi aplicate în 2021, fermierii noștri vor fi mai bine protejați, la fel și în cazul maladiilor.
Au avut loc consultări extinse cu experți din statele membre și asta a întârziat adoptarea unor serii de acte delegate care ar face ca legislația să fie implementată. Comisia a adoptat reguli foarte ambițioase, dar în același timp nu facem schimbări majore. Comisia s-a implementat cu părțile interesate, a încurajat statele membre să înceapă o ajustare a legislației. Comisia nu e de acord cu amânarea datei de implementarea a dispozițiilor, o astfel de întârziere ar cauza probleme legate de anumite măsuri așteptate de mult timp. E o legislație necesară. Ne aflăm într-o situația în care dacă amânăm data de aplicare a regulilor, vom genera o serie de frustrări, tabloul general va fi și mai neclar”, a afirmat reprezentantul Comisiei DG SANTE.