Primarul Bacăului, Cosmin Necula, a posta recent un apel pe rețelele sociale prin care solicită guvrnanților și liderilor PNL locali să redeschidă Spitalul Municipal pentru a putea veni în ajutorul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2:
„Continuăm să ne confruntăm cu o situație de necrezut!
Tocmai am primit apelul disperat al unui pacient depistat pozitiv cu noul coronavirus. Se află la domiciliu iar starea lui se înrăutățeste de la o oră la alta.
În urma apelului la Ambulanță i s-a comunicat că nu poate fi preluat de acasă pentru că nu mai există loc la spital.
Este un caz despre care am aflat acum, nu vreau să mă gândesc câte alte situații asemănătoare există!
Este de neimaginat cum stăm cu SPITALUL MUNICIPAL ÎNCHIS de două luni! Spital în care se pot salva vieți, dotat cu toate funcționalitățile necesare pentru preluarea cazurilor grave și critice.
Oameni buni, stimați membri ai Guvernului și lideri PNL Bacău, știți foarte bine că spitalul poate fi deschis de îndată, așa cum am arătat încă de săptămâna trecută.
Vă rog nu vă jucați, nu mai vorbim despre o luptă a orgoliilor și despre cine își asumă mai multe merite! Deschideți Spitalul Municipal până nu este prea târziu!”
Necula, care a fost exclus din PSD după ce a scris pe Facebook că multor membri ai Partidului Social-Democrat le-a fost ruşine să facă campanie electorală pentru Viorica Dăncilă, s-a alăturat rapid partidului Pro România, înființat de Victor Ponta, exclus și el de Liviu Dragnea. De altfel, fostul prim-ministru susține că apartenența lui Necula la Pro România este și cauza pentru care Spitalul Municipal din Bacău continuă să fie închis: „ Spitalul Municipal din Bacau este finalizat, dotat, pregatit – dar Ministerul Sanatatii amana de doua luni avizul de functionare (doar pentru ca Primarul este PRO Romania)!
Intre timp Spitalul Judetean Bacau nu mai are capacitate de primire – si oamenii mor acasa!”, argumentează Ponta.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post