Klaus Iohannis a fost surprins fără mască de protecție la Bruxelles, în cadrul întâlnirilor cu liderii europeni, în timp ce în ieșirile oficiale de la Palatul Cotroceni șeful statului le cere românilor insistent să poarte mască și să păstreze distanțarea socială pentru a evita îmbolnăvirea cu COVID-19.
Purtarea măștii de protecție la Consiliul European a fost opțională, nu obligatorie, acesta fiind motivul pentru care președintele Klaus Iohannis apare în unele imagini fără mască de protecție și în alte poze cu mască de protecție, la fel ca alți lideri europeni, a transmis marți Administrația Prezidențială.
„În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, precum și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului. Cu toate acestea, pe parcursul celor patru zile și patru nopți de negocieri intense, Președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”, este răspunsul oficial al Administrației Prezidențiale pentru Știri pe surse.
Discussion about this post