Trump a ordonat ca 9.500 de militari americani să fie retraşi din Germania, aliat al NATO care găzduieşte aproximativ 34.500 de militari, a declarat vineri o înaltă oficialitate americană.
„Acest lucru este complet inacceptabil, mai ales de vreme ce nimeni la Washington nu s-a gândit să informeze în avans despre acest lucru Germania, aliatul lor din NATO”, a subliniat Beyer, membru al Uniunii Democrat-Creştine (CDU), partidul de guvernământ al cancelarului Angela Merkel, într-o declaraţie acordată cotidianului Rheinische Post.
După decizia lui Trump, şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a apreciat într-un interviu pentru presa scrisă că regretă retragerea militarilor americani din Germania şi a descris relaţiile Berlinului cu SUA drept complicate.
Ce l-a supărat pe Donald Trump
Decizia probabil a fost determinată de refuzul cancelarului Angela Merkel de a participa personal la summitul G7 pe care preşedintele Donald Trump ar vrea să îl organizeze în SUA în pofida pandemiei. Însă decizia intervine pe fondul disensiunilor politice dintre Washington şi Berlin pe tema contribuţiilor financiare la bugetul Alianţei Nord-Atlantice. Germania a refuzat să aloce în următorii ani 2% din PIB pentru bugetul apărării, aşa cum solicită Donald Trump. Berlinul a transmis că suplimentarea bugetului apărării va atinge nivelul de 2% din PIB abia în 2031. În plus, Germania şi Franţa au semnalat în mai multe rânduri că vor investi şi în structuri de apărare ale Uniunii Europene, spre nemulţumirea Statelor Unite.
Un oficial de rang înalt de la Washington a explicat că ideea diminuării prezenţei militare din Germania este analizată de Administraţia Donald Trump din septembrie 2019. Guvernul Germaniei nu a fost înştiinţat oficial în legătură cu această decizie, iar, potrivit postului ZDF, Casa Albă nu a confirmat deocamdată planul. Conform experţilor americani, Rusia probabil se va bucura de disensiunile dintre Washington şi Berlin.
Trupele americane ar putea fi transferate în ţări din centrul şi estul Europei
Este posibil ca trupele americane să fie transferate în estul Europei. Pentagonul a semnalat prin strategia din 2018 că sunt necesare acţiuni pentru contracararea posibilelor agresiuni din partea Rusiei şi Chinei.
Deputatul social-democrat german Fritz Felgentreu, responabil de probleme militare, a declarat, potrivit ZDF: „Statele Unite pot decide după cum doresc. Subiectul nu trebuie folosit pentru exercitarea de presiuni. Însă întrebarea-cheie este: unde merg militarii retraşi din Germania: acasă sau spre est?”
Unii oficiali americani citaţi de WSJ au sugerat că 1.000 de militari retraşi din Germania ar putea ajunge în Polonia ori în alte ţări europene.
Discussion about this post