Autoritățile dintr-un mic oraș italian au venit cu ideea de a tipări bancnote pentru a ajuta oamenii nevoiași să treacă prin această perioadă dificilă.
Ducatul, moneda cea mai nouă
Castellino del Biferno, în sudul Italiei, are propria monedă. Banii, botezați ”ducați”, sunt tipăriți și tăiați cu precizie în singura tipografie din comună. Antonio Iannacone, patronal tipografiei Linea Molise Pubblicità: ”Începem cu o hârtie filigranată, pe ea imprimăm bancnotele, conform designului pe care l-am convenit cu administrația. Apoi laminăm această foaie pentru a putea fi dezinfectată pe viitor, după care, odată ce este laminată, tăiem bancnotele în dimensiunile finale”.
Banii, niște vouchere
”Banii” sunt, de fapt, vouchere destinate familiilor nevoiașe. Ideea transformării acestora în bancnote îi aparține primarului. Edilul își dorea ca localitatea să aibă o monedă proprie încă de acum 12 ani. Iar pandemia a fost o bună ocazie pentru a-și pune planul în practică. Enrico Fratangelo, primarul localității Castellino del Biferno: ”Cinci ducați valorează cinci euro, 20 ducați valorează 20 de euro și așa evităm orice fel de confuzie, în special pentru persoanele în vârstă. Sunt plastificate astfel încât să poată fi dezinfectate după utilizare, ceea ce e necesar în aceste vremuri de COVID-19 și totodată au imprimate imaginile sfinților care sunt simbolul localității noastre”. Bancnotele mai au imprimate imagini cu biserica satului, cu piscina publică, precum și cu statuia Madonei. După ce valoarea le este atestată de autoritățile locale, acestea sunt împărțite rezidenților, în funcție de nevoile lor economice.
I-a ajutat pe nevoiași
Mario D’Angelo, locuitor din Castellino del Biferno: ”Cred că e o inițiativă bună. Ne ajută pe noi, locuitorii acestui oraș mic, iar noi la rândul nostru putem ajuta un pic aceste magazine cu ducați pe care primarul ni i-a pus la dispoziție. Întregul proces poate fi urmărit pas cu pas. Acești ducați sunt apoi returnați la Primărie și de acolo sunt plătite dările. Noi ne putem face cumpărăturile pentru necesitățile de bază, așa că pentru mine e un lucru minunat”.
Există și euro
La fiecare două săptămâni, proprietarii magazinelor returnează ducații primăriei și obțin suma corespunzătoare în euro. Procesul este unul legal pentru că respectă un regulament municipal aprobat în 2018. Dar are ecouri și din trecut. În 1831, regele Ferdinand al II-lea al celor două Sicilii a emis un decret care îi permitea Regatului Neapole să-și tipărească propriii bani.
Discussion about this post