Voluntarii Crucii Roșii primesc aprecieri de la Majestatea Sa, Margareta a României

Voluntarii Crucii Roșii Române, în ciuda nesiguranței și greutăților, au fost generoși, solidari și au oferit asistență umanitară tuturor celor aflați în nevoie, transmite Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, cu ocaziaZilei Internaționale a Voluntariatului.

Vă invităm să dați share la această știre

„În ultimul an, COVID-19 a afectat viața și sănătatea oamenilor de pe întreaga planetă. Voluntarii Crucii Roșii Române, în ciuda nesiguranței și greutăților, au fost generoși, solidari și au oferit asistență umanitară tuturor celor aflați în nevoieː au distribuit alimente esențiale și produse de igienă, au monitorizat telefonic persoanele care s-au aflat în izolare, au distribuit echipamente medicale și de protecție, au furnizat informații despre sănătate corecte și demne de încredere și au oferit consiliere psihologică”, este mesajul Majestății Sale Margareta.

De Ziua Internațională a Voluntarilor, sunt sărbătoriți toţi cei care prin bunătate, sensibilitate și implicare reprezintă un sprijin prețios pentru semenii lor aflați în dificultate.

„Le mulțumesc voluntarilor Crucii Roșii Române pentru devotamentul și curajul lor, le doresc să-și păstreze entuziasmul și să nu uite că prin exemplul personal ne inspiră pe toți și ne aduc aminte că puterea umanităţii stă în fiecare dintre noi”, își încheie mesajul Custodele Coroanei române.