În numele luptei împotriva coronavirusului, în multe țări ale lumii s-au comis încălcări flagrante ale drepturilor omului, state pretins democrate îmbrățișând din toată inima politica totalitară chineză. La adăpostul pandemiei, au fost testate pe populație cele mai noi mijloace tehnologii de control. Oamenii sunt îndemnați să se înscrie în aplicații care să le urmărească orice mișcare, spre binele lor, să le spună dacă au intrat în contact cu un virus. Tot spre binele oamenilor, se monitorizează semnalele de la telefoane, iar cei ce încalcă restricțiile sunt vânați cu dronele.
Un alt exemplu despre cum ni se face bine cu forța este testarea unei creaturi oribile, un câine robot realizat în laboratoarele firmei americane Boston Dynamics. Creatura se cheamă Spot și nu este nouă. Am văzut imagini cu acest patruped robot acum câțiva ani într-un video de prezentare al companiei și mi s-a părut o creație sinistră și atunci. La vremea aceea, am dat din umeri și am trecut la altă știre – în fond ce mă interesează pe mine robotul ăsta? Imaginile din videoul pe care vi-l prezentăm au fost surprinse în aceste zile la Singapore unde dihania de metal aleargă oamenii prin parc dacă nu respectă măsurile de distanțare… Cu siguranță, ați putea să ridicați din umeri la acest video, e în Singapore, nu e treaba dumneavoastră. Și totuși, cei care au testat în această perioadă mijloace de control al populației nu au făcut-o degeaba. Cineva, undeva încearcă să vadă câte restricții poate accepta populația dacă o convingi că este binele ei… Iar dacă ignorăm acest pericol, să nu ne mirăm când o să ne latre câinele robot prin Cișmigiu…
Discussion about this post