Acesta va fi urmat de „Povestirile lui…Offenbach”, în data de 12 iulie, de la ora 20,00, întregul calendar urmând a fi disponibil, în curând, pe site-ul Operetei şi pe canalele de social media, informează instituţia pe pagina de Facebook.
„Lucrăm deja la amenajarea spaţiului, pentru a respecta toate regulile de igienă şi distanţare socială, astfel încât să ne bucurăm de actul artistic împreună, în deplină siguranţă. Repetiţiile sunt dificile, în noile condiţii, dar entuziasmul revederii cu dumneavoastră, publicul nostru fidel, ne dă putere şi ne încurajează să pregătim o serie de spectacole memorabile. Vă propunem, deci, să ne vedem săptămânal, pe tot parcursul verii – în măsura în care condiţiile meteorologice ne permit -, atât în parcarea din faţa teatrului, cât şi în câteva locuri surpriză, pe care vi le vom împărtăşi în perioada următoare”, precizează sursa citată.
Biletele se vor pune în vânzare începând de miercuri, 1 iulie, pe www.startickets.ro si www.ticketstore.ro şi vor fi limitate la 200 de bilete/spectacol. Acestea vor fi fără loc, plasarea pe scaune realizându-se în ordinea achiziţionării biletelor.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, fiind un spaţiu în aer liber, fără acoperiş, în caz de ploaie va funcţiona următoarea regulă:
* dacă ploaia începe înaintea orei de debut, reprezentaţia se suspendă (fie se reprogramează, biletele rămânând valabile, fie se restituie banii de bilete);
* dacă ploaia începe în timpul spectacolului, reprezentaţia se suspendă, nefiind posibilă reprogramarea ei şi nici rambursarea costului biletului.