Întrebat la Digi24 despre evoluția politică de marți, Allen Coliban a spus că vede diferit față de discuțiile de luni „transparentizarea problemei din interiorul PNL-ului”.
„Nu cred că avem de-a face cu o criză politică, dar cred că putem vorbi despre o criză în interiorul PNL pentru că toate deciziile și toate opțiunile pe care noi le-am oferit partenerilor noștri sunt opțiuni echilibrate, normale, care respectă raportul de forțe rezultat în urma alegerilor parlamentare. Prin urmare, alegerea la ora actuală este în mâna președintelui PNL, Ludovic Orban”, a spus liderul USR.
Allen Coliban a adăugat că USR PLUS a considerat că este normal să primească fie funcția de premier, fie pe cea de președinte al Camerei Deputaților: „Am făcut și nominalizări pentru fiecare dintre ele, prin urmare suntem deschiși către toate opțiunile prezente. Astăzi am venit cu o nouă variantă, aceea de a avea vicepremieri din partea USR PLUS și din partea PNL pe cei doi președinți, astfel încât să aibă și domnul Ludovic Orban o platformă și o poziție în viitorul Guvern”.
Întrebat dacă vrea să spună că, în acest moment, cheia deblocării negocierilor este, de fapt, în PNL, Allen Coliban a răspuns că „este doar o nuanță în plus față de ce știam cu toții de ieri: faptul că poziția USR PLUS nu a fost înspre funcții, ci înspre echitate și acel echilibru în coaliția de guvernare și opțiunile pe care le-am oferit au fost multiple. La ora actuală decizia este la PNL”.
Liderul USR, Dan Barna, a făcut marți o declarație de presă în care l-a propus pe Cătălin Drulă pentru șefia Camerei Deputaților și a mai propus ca liderii celor trei partide din viitoarea coaliție să intre împreună în guvern ca vicepremieri.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, s-a declarat deranjat de anunțul făcut de Dan Barna, spunând că nu ajută, iar președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis că orice propunere sau posibilă soluție menită să consolideze viitoarea coaliție trebuie adusă pe masa discuțiilor și i-a încurajat pe partenerii să rămână consecvenți acordului de a comunica împreună și doar acele lucruri asupra cărora au ajuns la un acord.
USR dă vina pe PNL pentru pensiile speciale ale primarilor
USR acuză parlamentarii social-democrați că, prin absența de la ședința Comisiei pentru administrație, proiectul de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii și foștii aleși locali nu a primit raport, situație în care aleșii locali ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie.
„Prin absența deputaților PSD de la ședința Comisiei pentru administrație, proiectul USR de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii și foștii aleși locali nu a primit nici astăzi raport, drept pentru care nu a putut fi dezbătut și votat în ședința de azi a plenului Camerei Deputaților, ultima din actuala legislatură. În această situație și cum aleșii locali ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie 2021, devine obligatoriu ca printre primele măsuri ale noului Guvern să se numere emiterea unei ordonanțe de urgență de abrogare a acestor pensii speciale”, transmite USR.
Liderii Uniunii reamintesc că pensiile speciale pentru foștii și actualii primari, șefi de consilii județene și adjuncții lor – calculate în funcție de numărul de mandate avute și de actualele indemnizații, în unele cazuri de peste 15.000 de lei pe lună – au fost stabilite prin Codul administrativ adoptat, prin ordonanță de urgență, de Guvernul Dăncilă.
„Ca urmare a unui amendament depus de USR la Legea bugetului de stat pe anul 2020, a fost prorogat termenul de acordare a acestora până la 1 ianuarie 2021. Ulterior, USR a depus proiect de lege de modificare a Codului administrativ în sensul abrogării acestor pensii speciale. Acest proiect de lege nu a fost însă adoptat până acum deoarece, în mod sistematic, deputații PSD au sabotat ședințele Comisiei pentru administrație, având tot interesul ca proiectul USR să nu intre în vigoare și, ca atare, zeci de mii de foști și actuali primari și șefi de CJ-uri, precum și adjuncții lor, să îngroașe de la 1 ianuarie 2021 rândurile pensionarilor speciali”, se arată în comunicatul USR.
Liderii USR precizează că dacă acest proiect de lege nu va fi adoptat în timp util de noul Parlament, printre primele măsuri ale noului Guvern se va număra emiterea unei ordonanțe de urgență de abrogare a pensiilor speciale ale aleșilor locali.
Discussion about this post