Joi după-amiază, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a luat măsura reținerii pentru 24 de ore împotriva Danielei Coța, fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă pentru Tineret şi Sport, precum şi a soţului acesteia, Vasile Coța, sub acuzațiile de obținere ilegală de fonduri și delapidare în dosarul Volei Municipal Zalău. Deocamdată, cei doi au calitatea de “suspect” în cauză. Potrivit prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, decizia ca cei doi suspecți să fie prezentați în cursul zilei de vineri în fața judecătorului de drepturi și libertăți urmează să fie luată în cursul zilei de mâine.
Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, măsura reținerii celor doi suspecți a fost luată întrucât “după începerea cercetărilor și solicitarea documentelor de la Club Volei Municipal Zalău s-a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, prin întocmirea unor înscrisuri destinate a crea aparența unei alte stări de fapt decât cea reală”.
“A fost dispusă măsura reținerii suspecților C.V. și C.D, cei doi fiind, deocamdată, suspecți într-o cauză penală. Măsura a fost luată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 306 Cod penal, cu un prejudiciu stabilit până în acest moment de 1.200.000 de lei și delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 raportat la art. 308 Cod Penal, cu un prejudiciu stabilit până în prezent de 1.900.000 de lei” , a transmis prim-procurorul adjunct Sorin Flonta. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Discussion about this post