„Mi s-a părut foarte interesantă ideea de a face companii pentru tineri sub 18 ani, care au spirit antreprenorial și inițiativă economică. Cred că întreg sistemul de educație din România va trebui să fie așezat pentru a stimula inițiativa, spiritul antreprenorial, asumarea de răspunderi, comportamentul creativ. Realitatea e că dacă ne uităm la numărul de IMM-uri la mia de locuitori, dacă ne uităm la numărul românilor implicați în antreprenoriat comparativ cu alte țări europene mai avem extrem de mult de lucrat. Cele mai mari rate de succes le putem avea pe tineri, pe cei care sunt în sistemul de educație, studenți sau liceeni”, spune Ludovic Orban.
El participă la „Topul național al firmelor private din România”, eveniment organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
„Vă asigur că participarea mea nu e dictată de considerente de natură politico-electorală, ci de convingerea mea că mediul de afaceri trebuie să fie un partener serios al guvernului. Guvernul pe care îl conduc a fost deschis la dialog permanent, este și va fi. Nu mai vreau să trec în revistă toate măsurile pe care le-am luat, dar aș pomeni câteva, pentru că am văzut abordări partizane care nesocotesc eforturile pe care le-am făcut”, adaugă premierul.
Citește întreg articolul pe www.bpnews.ro.
Discussion about this post