Într-un ultim semnal al răcirii relațiilor dintre regiune și superputerea asiatică, prim-ministrul bulgar Boïko Borisov a susținut că o serie de imagini compromițătoare, înfățișându-l dormind cu o armă lângă el și cu maldăre de bani lângă pat, au fost obținute de către adversarii săi cu ajutorul unei drone furnizate de guvernul chinez. Acesta a fost același Borisov care a găzduit un summit China-CEE în 2018, la Sofia, în ciuda presiunii persistente a UE de a nu face acest lucru.
Bulgaria nu este singura țară din regiune care are ezitări în privința Chinei. În Republica Cehă, consiliul municipal din Praga și-a anulat relația de înfrățire cu Beijingul în octombrie 2019, în favoarea unui parteneriat cu Taipei. Președintele Senatului a anunțat apoi planuri de a vizita Taiwanul în august, sfidând China.
În mai, ministrul de Externe lituanian a cerut ca Taiwanul să fie reintegrat în Organizația Mondială a Sănătății. În aceeași lună, oficialii CEE s-au numărat printre semnatarii unei scrisori de protest față de introducerea de către China a legislației de securitate națională pentru Hong Kong.
17 + China
Această fisură se produce după un deceniu de cooperare între China și Europa de Est, sub stindardul așa-numitei inițiative „17 + 1”. Cooperarea a început în aprilie 2012, cu o întâlnire la Varșovia între premierul chinez de atunci, Wen Jiabao, și reprezentanții a 16 țări CEE, între care 11 state membre ale UE. Wen a promis investiții și dezvoltarea infrastructurii pentru a stimula economiile regionale.
Regiunea a promis Chinei acces ieftin pe piețele europene. Inițiativa a fost rapid cooptată în planul Chinei ‘Belt and Road’, care a fost lansat în anul următor. Când Grecia s-a alăturat ca al 17-lea membru, în 2019, a consolidat și mai mult importanța politică a alianței devenite 17 + 1.
În ianuarie 2020, președintele chinez Xi Jinping a anunțat că el va găzdui viitoarele reuniuni anuale 17 + 1, mai degrabă decât premierul, Li Keqiang. Dar acest lucru a ajutat prea puțin la repararea relațiilor. Țările CEE au început deja distanțarea socială față de Beijing, iar pandemia de coronavirus nu a făcut decât să accelereze acest proces. Există numeroase motive ale rupturii, dar trei ies în evidență.
Doar pentru poza de grup
În primul rând, China nu a îndeplinit promisiunile entuziaste făcute regiunii privind investițiile de amploare. Investițiile străine directe chineze în UE au atins în 2016 valoarea de 43 miliarde de dolari SUA, apoi au revenit la nivelurile din 2012 în 2019, așteptându-se ca în 2020 să fie și mai scăzute.
După ani de reuniuni 17 + 1, politicienii din Europa de Est și-au dat seama că erau mai importante pentru omologii lor chinezi oportunitățile de poze de grup, nu discuțiile semnificative. Decoratele albume foto de la aceste evenimente erau menite să promoveze cariere pe plan intern (chinez), mai degrabă decât să dezvolte inițiative în regiunea CEE.
Președintele ceh Milos Zeman, unul dintre cei mai pro-chinezi dintre politicienii regiunii, a subliniat lipsa investițiilor efective ca fiind motivul evitării summit-ului din 17 + 1 din aprilie. Până la urmă, summit-ul a fost amânat din cauza pandemiei, iar acum pare a fi suspendat la nesfârșit.
În al doilea rând, frustrarea crescândă pe seama marginalizării lor a determinat țările CEE să reflecteze asupra identității lor politice. În special, valul de proteste recente din Hong Kong a readus amintiri despre propria lor luptă împotriva controlului sovietic. Utilizarea de către cei din Hong Kong a tacticilor dezvoltate de disidenții est-europeni – cum ar fi Zidul Lennon (Zidul lui John Lennon, din Praga, nr) și Lanțul Baltic (o demonstrație politică pașnică de-a lungul celor trei țări baltice, din 23 august 1989, nr) – a avut ecou în regiune.
În iulie 2019, președintele slovac Zuzana Čaputová l-a criticat pe ministrul chinez de Externe, Wang Yi, aflat în vizită, pentru tratamentul pe care țara sa l-a aplicat activiștilor și apărătorilor drepturilor omului. O lună mai târziu, diplomații chinezi din Letonia au fost criticați pentru atacarea unei adunări de oameni care își demonstrau solidaritatea cu protestatarii din Hong Kong. China nu a primit bine această critică. La Praga, de exemplu, un grup de auto-declarați „patrioți chinezi” au șters imaginile de pe Zidul Lennon original, suprapunând graffiti cu sărbătorirea a 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze.
Suspiciune crescândă
În al treilea rând, țările din CEE au devenit precaute cu privire la riscurile politice asociate bonomiei lor față de China, pe fondul criticilor crescânde din partea UE și a SUA în ultimii ani. Pentru unii, această reevaluare a fost asociată cu războiul rece tehnologic dintre SUA și China. În urma presiunilor Washingtonului, Polonia, Republica Cehă, România și Estonia au indicat că vor interzice firmei chineze Huawei să construiască rețelele lor 5G.
În mai 2020, România a anulat un acord cu o companie chineză pentru construirea unei centrale nucleare. Pentru Letonia, percepția unei „alianțe a dragonului cu ursul” între Beijing și Moscova, a determinat agenția sa de informații să declare China ca fiind o amenințare la adresa securității naționale.
Astfel de tendințe nu sunt deloc benefice pentru relațiile Chinei cu regiunea. O videoconferință de cooperare internațională ‘Belt and Road’, organizată în iunie 2020, ar putea fi o prevestire a viitorului. În afară de Serbia, Ungaria și Grecia, ceilalți membri ai grupului „17 + 1” au refuzat să participe. Prin urmare, se pare că alianța Chinei cu cele 17 țări din CEE s-ar putea micșora dramatic.
În plus, guvernului chinez îi va fi dificil să vândă proiecte scumpe în străinătate unei audiențe autohtone afectate de impactul economic al epidemiei de COVID-19. Inițiativa ‘Belt and Road’ va deveni probabil un proiect mult mai sărac, vizând achiziții strategice (cum ar fi hub-uri de infrastructură, energie și tehnologie) și răsplătind țările care se dovedesc a fi adevărați prieteni la nevoie. „Comunitatea destinului împărtăşit” propusă de inițiativă va fi deschisă doar celor care sunt de partea Chinei.
Țările din Europa Centrală și de Est au fost optimiste în privinţa beneficiului lor de pe urma generozităţii economice a Chinei, dar acum – la fel ca UE – multe consideră Beijingul ca pe o amenințare. Este puțin probabil ca un guvern chinez care este din ce în ce mai preocupat de stabilitatea regimului propriu să poată acoperi, ca să nu mai spunem repara, daunele produse de multiplele oportunități ratate în ultimii opt ani.
Discussion about this post