Extinderea rapidă a pandemiei de COVID-19 la nivel global a afectat drastic și piața hotelieră din România. Contracția cererii generate de măsurile de protecție – închiderea granițelor și a spațiului aerian pentru multe destinații sursă pentru turismul de business și leisure – și măsurile de perspectivă pentru distanțare socială anunță un declin al gradului de ocupare a camerelor hoteliere pentru semestrul 2, 2020 și semestrul 1, 2021.
Acest fenomen generează însă o nouă oportunitate de piață pentru chiriașii spațiilor de birouri de tip co-working și a firmelor mici care ocupau spații în vile și clădiri de birouri de mici dimensiuni. Astfel, hotelurile care au spații generoase care să asigure condițiile de distanțare socială și protecție sanitară prin proceduri clare și certificate, au început deja să primească solicitări din partea acestui segment de cerere. Camerele neocupate vor putea fi închiriate în regim de spații de lucru atât pe termen scurt (ex.: câteva zile) dar și pe termen mediu și lung. Chiriașii vor avea la dispoziție grupul sanitar propriu aferent camerei, curățenie făcută de personalul din hotel și acces la toate serviciile locației (ex.: room service, închiriere săli conferințe, acces la restaurant și zona SPA & fitness). Nu în ultimul rând, deținerea unui spațiu de lucru într-un hotel afiliat la un lanț hotelier prestigios are un impact pozitiv și asupra imaginii chiriașului.
O altă tendință se referă la închirierea camerelor de hotel drept spații de meeting pentru întâlniri cu un număr restrâns de participanți (ex.: organizarea de sesiuni de interviuri, ședințe cu 2-4 participanți etc.).
La reluarea transportului aerian (luna iunie) către principalele piețe sursă (de turism de business și leisure), companiile aeriene vor opera un număr extrem de limitat de curse pe săptămână (ex. înainte de pandemie erau multe zboruri zilnice și extrem de multe variante de conexiune cu alte aeroporturi regionale). Drept urmare, segmentul de turiști de business care nu opta pentru cazare la hotel datorită existenței multor variante de a se întoarce în aceeași zi în țara de origine, vor forma un segment nou de cerere pe piață. Chiar și echipajele acestor companii aeriene vor trebui să înnopteze 1-3 nopți la București sau în alte orașe din țară.
Segmentul MICE în anul 2020 va avea o contracție de 85% față de anul 2019. Vor continua să se deruleze evenimentele (sociale, traininguri ale companiilor, programe de formare profesională finanțate din fonduri europene) cu 20-30 de participanți per eveniment și care să păstreze regulile de distanțare socială. Hotelurile cu capacități mari de spații de conferințe (ex. săli de evenimente de 100-500 mp) și spatii outdoor generoase vor fi cele mai avantajate.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post