Într-o postare de pe Facebook, Maia Sandu, fost ministru într-unul din insignifiantele guverne de alianţă struţocămilească de la Chişinău, dar şi premier al Moldovei anul trecut, în care funcţii nu s-a remarcat cu nimic, s-a trezit să dea vina pe propria ţară pentru explozia din portul Beirut, în stilul Monicăi Macovei.
Astfel, ea a declarat, nici mai mult, nici mai puţin, că Moldova se face vinovată de explozia acelor mii de tone de nitrat de amoniu:
„O ştire cutremurătoare a venit din Liban, unde o explozie puternică a distrus portul şi o parte a oraşului Beirut. Suntem cu gândul la familiile victimelor şi regretăm că această tragedie are şi conexiuni cu ţara noastră. Cu corupţia din ţara noastră, dacă este să fim mai exacţi.
Nava care transporta ilegal substanța explozivă a fost înregistrată sub pavilion moldovenesc. Statul nostru a înregistrat această navă în schimbul mitei și a favorurilor.
Într-o țară unde lucrurile se fac corect, unde instituțiile statului nu participă în scheme, înregistrarea unor astfel de nave ar fi fost imposibilă. Republica Moldova se află de mulți ani în lista neagră din cauza faptului că înregistrează nave ce desfășoară activități ilegale.
Voi solicita deputaților PAS să facă toate demersurile necesare pentru a afla cum a fost posibilă înregistrarea unei astfel de nave sub pavilion moldovenesc, cine stă în spatele acestor fărădelegi și care sunt soluțiile.
Corupția ucide. Nu doar aici, în Moldova, dar și în alte părți ale lumii.”
Se fac următoarele precizări:
- Nava Rhosus (IMO 8630344) a fost înregistrată în Registrul de Stat al Navelor în perioada 23.02.2012 – 23.02.2014 – în perioada în care Maia Sandu a fost membru al Guvernului Republicii Moldova.
- Nava a fost înregistrată în Registrul de Stat al Navelor la data de 23 februarie 2012, iar din anul 2014 nu mai naviga sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova, și a fost radiată formal din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova din cauza expirării documentelor de înregistrare.
Maia Sandu, mai uşor cu navele pe scările istoriei…