Țările din grupul Vișegrad vor control sever asupra imigrației în UE

Ţările din Grupul de la Vişegrad au contestat, joi, planul propus de Comisia Europeană pentru gestionarea imigraţiei, cerând măsuri eficiente de securizare a frontierelor externe ale Uniunii Europene şi evitarea redistribuirii extracomunitarilor în statele UE.

Vă invităm să dați share la această știre

Din Grupul de la Vişegrad fac parte Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

„Planul nu reprezintă niciun succes. Schemele de redistribuire a imigranţilor şi cotele sunt menţinute, indiferent de cum sunt denumite. Schimbarea denumirii nu este suficientă”, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de publicaţia Die Welt.

„Uniunea Europeană trebuie să oprească imigraţia extracomunitară”, a afirmat, la rândul său, premierul Cehiei, Andrej Babis, subliniind că sunt necesare centre pentru imigranţi în afara Uniunii Europene, nu în interior. Babis a cerut iniţierea de negocieri cu Libia şi Siria pentru gestionarea imigraţiei.

„Grupul de la Vişegrad îşi menţine poziţia că politica UE în domeniul migraţiei trebuie să conţină măsuri stricte şi eficiente de securizare a frontierelor. Vrem ca problemele să fie rezolvate la sursă, nu să ne confruntăm noi cu propuneri controversate”, a comunicat premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Viktor Orban, Andrej Babis şi Mateusz Morawiecki s-au întâlnit, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

La rândul său, ministrul austriac de Interne, Karl Neuhammer, a notat că oficialii Comisiei Europene par să fi ţinut cont de solicitările Guvernului de la Viena privind repatrierile imigranţilor, securizarea frontierelor UE şi cooperarea cu state terţe. Însă mecanismul de relocare a imigranţilor nu trebuie reintrodus „pe uşa din spate”, a subliniat oficialul austriac.

Citește întreg articolul pe www.bpnews.ro.