După ce și-a prevestit singur soarta – ca PMP-ul nu va fi inclus în alianța de dreapta PNL-USR Plus –, fostul președinte Traian Băsescu a revenit pe sticlă și în stilu-i revanșard caracteristic a declarat că partidul condus de Eugen Tomac va candida la Primăria Capitalei și că are toate șansele să-i smulgă lui Nicușor Dan 10% din voturile bucureștenilor. Băsescu nu a declarat în mod direct că va candida chiar el, dar a afirmat categoric că nu știe să piardă și că, dacă va intra în competiție, va face tot ce poate ca să câștige. Motivația invocată de fostul președinte pentru acest demers electoral este, evident, pentru a ajuta PMP-ul, dar și pentru a da „o lecție USR-ului”.
Afirmațiile lui Băsescu îi suflă vânt în pânze fondatorului partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, actualmente membru PMP, din partea căruia dorea să candideze pentru Sectorul 3 – unde ar fi trebuit să se lupte cu Robert Negoiță, actualul primar fugit din PSD, si candidatul agreat de alianța de dreapta, Ana Ciceală. Iritat de faptul că a fost lăsat pe dinafară, Neamțu l-a atacat din nou frontal pe președintele USR, Dan Barna: „Denunț, așadar, ciocoismul lui Dănuț SRL și toată impostura morală a unui lider care stă de vorbă cu Ponta sau Ciolacu, dar îi sfidează pe Traian Băsescu și Eugen Tomac. Se îmbogățește dintr-un antreprenoriat fictiv, alimentat cu fonduri europene, dar care-ți trimit nevasta la un fashion show în Milano. Uniunea Salvați Rudele, plus aroganța de păun incoruptibil plimbat printre păsările flamingo… (…) Nicio diferență majoră între Barna și Ponta: invenții trase la xerox ale aceluiași sistem, inculți, parveniți, manipulatori, fără substanță proprie, selectați după înălțime – calitate apreciată în zonele militare, unde dictonul ardelenilor din timpul habsburgilor încă e valabil: fie Hansi cât de prost, numa’ ‘nalt să fie!”
Supărat că a fost lăsat pe dinafară, Băsescu vrea să dea lecții USR-ului
Fostul președinte Traian Băsescu ignoră faptul că PMP a ajuns sub pragul electoral și susține că ar putea lua 10% din voturile lui Nicușor Dan
VP-news – Traian Basescu Wiki