Potrivit documentului declasificat recent de către Departamentul de Stat american, Frank Rose, la acea vreme asistent al secretarului de Stat pentru Politici Spaţiale şi de Apărare, a trimis în decembrie 2011 un email spre Jacob Sullivan, în acel moment director pentru Planificare Politică în Departamentul de Stat, şi către Victoria Nulland, la acea vreme purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, despre Acordul SUA-România privind sistemul antibalistic.
Emailul, datat 16 decembrie 2011, are următorul conţinut:
„Jake, Toria, Acordul SUA-România în materie de Apărare Antirachetă (BMDA) va intra în vigoare miercurea viitoare, pe 21 decembrie. Va fi transmisă luni seară o notificare aliaţilor-cheie şi partenerilor prin care vor fi informaţi despre acest moment foarte important, iar SUA şi România vor emite miercuri seară un scurt comunicat comun prin care vor anunţa intrarea în vigoare a acordului.
Ellen Tauscher (n.red – subsecretar de Stat pentru Controlul Armamentului şi Afaceri de Securitate Internaţională) i-a transmis adjunctului ministrului rus de Externe Ryabkov o prenotificare despre anunţ cu ocazia întrevederii pe care au avut-o miercurea trecută la Washington. Chiar dacă Ryabkov a notat că Rusia va răspunde la anunţ cu argumentele normale, a spus că apreciază înştiinţarea prealabilă. Să îmi spuneţi dacă aveţi întrebări. Multumesc. Frank”.
Citește întreg articolul pe www.4just.eu.