Uniunea Studenților din România, cea mai mare federație studențească din țară, propune autorităților competente în vigoare o schimbare la nivelul cadrului legislativ, în care are loc participarea studenților la procesul electoral:
„Ne dorim flexibilizarea manierei în care alegerile locale sunt organizate și facilitarea participării studenților la procesul electoral. Schimbarea propusă constă în oferirea posibilității studenților de a vota pentru primăriile și consiliile localităților din care provin, de pe teritoriul centrelor universitare în cadrul cărora își urmează studiile, fără a fi obligați să își exercite acest drept doar în cadrul circumscripțiilor în care își au domiciliul înregistrat.
În acest sens, studenții care doresc să voteze pentru administrațiile localităților de domiciliu, aflându-se în ziua votării pe teritoriul localităților în cadrul cărora își urmează studiile universitare, vor face o cerere prin care solicită schimbarea circumscripției în cadrul căreia își exprimă dreptul de vot cu cel puțin 23 de zile calendaristice înaintea zilei în care au loc alegerile locale.
Totodată, schimbarea de către un student a circumscripției în cadrul căreia își exprimă dreptul de vot atrage după sine și eliminarea sa de pe lista circumscripției de domiciliu, cea în care ar fi votat în condițiile anterioare, evitându-se astfel posibilitatea fraudei electorale, întărită de sistemul electronic de verificare al buletinului care scoate din calcule ideea de vot multiplu.
Această idee survine în contextul în care, la momentul actual, procesul democratic pe care studenții trebuie să îl respecte îngrădește libertatea de a participa la vot. Faptul că studenții sunt limitați, prin participarea la vot din localitatea de proveniență, încalcă unul dintre principiile de temelie ale democrației, regim politic cu care statul român se identifică.
În același timp, trebuie precizat faptul că menținerea acestei modalități, de a vota doar din localitatea din care provin, reprezintă un potențial pericol la adresa sănătății votanților, având în vedere contextul actual, marcat de pandemia provocată de coronavirus, ca urmare a necesității acestora de a se deplasa către și dinspre localitățile de domiciliu.
Mai mult decât atât, dat fiind faptul că în anul 2020, conform hotărârii Guvernului nr. 576/2020, organizarea alegerilor locale coincide cu începerea anului universitar pentru cele mai multe dintre universitățile din România, această flexibilizare la nivelul cadrului legislativ este atât prielnică, cât și necesară.
Schimbarea pe care o propunem ar reprezenta o măsură relevantă și importantă, deoarece majoritatea studenților migrează către orașul în care studiază cu câteva zile înainte de începerea anului de studiu, iar votul s-ar putea face, în urma cererii prealabile, cu ajutorul carnetului de student și al cardului de identitate.
Repartizarea studenților pentru secțiile de votare disponibile în centrele universitare în cadrul cărora aceștia urmează să voteze se va face în funcție de opțiunea exprimată în momentul completării cererii de schimbare a circumscripției electorale și nu va putea fi schimbată ulterior.
Pentru asigurarea unui proces electoral eficient și pentru date fiind limitările administrativ- logistice aferente unei astfel de schimbări, propunem adaptarea capacităților operaționale ale secțiilor de votare în scopul sprijinirii acestei măsuri.
Astfel, solicităm punerea la dispoziție, de către instituțiile publice responsabile, a unui sistem de înregistrare a studenților cu drept de vot, care să le permită acestora exercitarea acestui drept doar în orașul în care studiază și, complementar, suplimentarea resurselor umane și logistice care să asigure, în ziua alegerilor, implementarea acestei schimbări”, se arata in comunicatul remis de Uniunea Studenților din România. USR este cea mai mare federație studențească, care reunește 111 organizații membre în peste 30 de universități din țară.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post