S-au redeschis frontierele la graniţa de vest

Libera circulaţie se apropie de normalitate

Vă invităm să dați share la această știre

Potrivit unei note de informare emisă de autoritățile din cadrul Ministerului de Interne maghiar, punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul Ungariei au primit ordin să se deschidă pentru traficul de turism şi persoane, începând cu data de 22 mai 2020, ora 06:00. Punctele de trecere a frontierei vor fi deschise cu posibilitatea de tranzitare atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară, cu respectarea următorului program:

– de luni până vineri, de la ora 06:00 – 00:00; în weekend, punctele de trecere vor fi deschise 24h/24h.

Pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc în Ungaria, la Budapesta, în data de 19 mai a.c., între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Marcel Vela şi Sándor Pinter, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au purtat o serie de discuţii în cadrul cărora au stabilit detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună. Astfel, începând cu data de 22 mai a.c., ora 06.00, la graniţa româno-ungară sunt deschise zece puncte de trecere a frontierei, atât pentru traficul de turisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare / ieşire în / din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state:

P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare

P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare

P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor

P.T.F. Borş – judeţul Bihor

P.T.F. Salonta – judeţul Bihor

P.T.F. Vărşand – judeţul Arad

P.T.F. Turnu – judeţul Arad

P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad

P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad

P.T.F. Cenad – judeţul Timiş

 

Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze / autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş.

Intrarea în România prin cele zece puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei, respectiv controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată.