Sentimentul de frică a crescut ușor în rândul românilor în luna iulie față de luna mai (24% vs. 20%) și au scăzut sentimentul de recunoștință pentru ce au (52% vs. 61%), speranța (37% vs 45%) și empatia (31% vs 39%), relevă studiul Crisis Insightsmeter realizat de agenția de cercetare Unlock.
Este al treilea studiu pe care îl face agenția (primele au fost în martie și mai), iar schimbările sunt vizibile: sunt mai puțini cei care spun des că o să trecem cu bine și peste această criză (45% in iulie vs. 55% in mai).
“Anxietatea și incertitudinea erau deja perceptibile și în ultimele valuri de research (martie și mai), dar ele sunt mai accentuate acum pentru că, pe de o parte, nu mai avem încredere în cei de lângă noi că respectă regulile de siguranță (acum siguranța ține mai mult de cât de responsabil este fiecare dintre noi) iar pe de altă parte, prelungirea si nesiguranta generate de prelungirea crizei i-a obosit pe oameni foarte mult“, spune Adina Vlad, Managing Director Unlock.
Potrivit studiului, 64% dintre intervievați declară că au purtat mască mai des decât înainte și, în general, cei mai mulți spun că au dezinfectat și au luat măsuri de precauție mai des decât în luna mai.
Cercetarea arată că a scăzut semnificativ lucratul de acasă (doar 24% acum, față de 51% valul trecut) și că românii au participat mai mult la cursuri online (38% vs. 31% in mai).
În privința activităților de recreere, românii au făcut mai mult sport (32% vs 26%), s-au îngrijit mai mult (43% vs. 38%) și chiar au meditat mai mult (39% vs. 32%).
Principalele câștiguri ale crizei rămân timpul petrecut în familie (32%) și timpul pentru propria persoană (19%). Pe de altă parte, principalele pierderi percepute din cauza crizei sunt vacanțele (29%) și oportunitățile de job/ financiare (21%).
“Este vorba despre o pierdere a normalității pe care toți o simțim, situatia nu ne permite încă să ne simțim liberi, să ne bucuram de viață. Mai mult ca oricând, românii au nevoie de o infuzie de pozitivitate și de inspirație, iar în această zonă brandurile pot ajuta. Poate mai mult ca niciodată este important ca brandurile să fie mai active, să pledeze cumva pentru respectarea normelor, ca oamenii să se bucure de viață în mod responsabil, să îi încurajeze pe oameni sa facă și să fie BINE. Românii au nevoie de o retrezire a inspirației care ne-a cuprins pe toți în lock-down“, spune Adina Vlad.
Referitor la sursele de informare în care au încredere cei chestionați, scade ușor TV-ul ca principal canal de informare (79% vs 84% în mai) și continuă să crească informarea prin intermediul – cunoștințelor, prietenilor (37% vs. 31% in mai).
„Această stare pare să fie alimentată de un surplus de informații, de multe ori contradictorii sau neclare. Incertitudinea face ca oamenii să aibă tot mai puțină încredere în sursele oficiale de informare și tot mai multă încredere în ceea ce aud de la prieteni sau cunoștințe – ceea ce au experimentat alții capătă cumva mai multă valoare decât ce spune media. Pericolul mare în această situație este împrăștierea necontrolată de fake news și teorii ale conspirației, care ajung să submineze eforturile de gestionare a crizei”, a declarat Flavia Bobei, Alternative Research Solutions Manager în cadrul Unlock.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post