Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia au înregistrat o creștere a costurilor de forță de muncă de 1,6 până la 2,6 ori din 2004 până în 2018, în timp ce Bulgaria și România au înregistrat creșteri de puțin peste 3 ori în aceeași perioadă. Spre comparație, costurile forței de muncă în sectorul de producție din Germania sunt de circa 3 ori mai mari decât în Cehia și Slovacia, de aproximativ 4 ori mai mari decât în Ungaria și Polonia, de aproape 6 ori peste România și de aproape 8 ori peste Bulgaria.
„Bulgaria rămâne cu mult sub nivelul costurilor forței de muncă din China pentru operațiunile de producție, România este comparabilă cu China, iar Polonia și Ungaria nu se află cu mult mai sus”, spune Laurențiu Duică, Partner & Head of Industrial Agency la Colliers International.
Zona Europei Centrale și de Est a depășit Spania și Marea Britanie, în ceea ce privește volumul de producție cumulat al fabricilor, și se apropie de Franța. „Fabricile din regiune s-au concentrat inițial pe mărfuri care implică procese de fabricație cu complexitate scăzută, dar acest lucru s-a schimbat treptat de-a lungul timpului, iar mărfurile cu o valoare adăugată mai mare și mai complexe tehnologic constituie acum o pondere mult mai mare în întreaga regiune decât acum un deceniu”, explică Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International.
În România, diferența dintre valoarea adăugată pe angajat și costurile forței de muncă este foarte puțin sub cea a Chinei, statele vecine înregistrând și ele, la diferențe mici.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post