A început a doua etapă din acest sezon de UEFA Champions League. Bayern şi Liverpool s-au impus, în timp ce Real a făcut egal.
Bayern Munchen îşi continuă seria perfectă. Bavarezii au câştigat la Moscova cu Lokomotiv şi au ajuns la 13 victorii consecutive în Champions League. Regina Europei e pe primul loc în grupa A, cu 2 victorii în două meciuri.
La Real Madrid e una caldă, una rece. După victoria cu Barcelona din El Clasico, „Galacticii” nu au reuşit să o învingă pe Monchengladbach şi rămân fără victorie în acest sezon al Ligii Campionilor. Benzema şi Casemiro au salvat un punct pe final de meci.
În Anglia s-a scris istorie. După ce a reuşit golul lui Liverpool cu numărul 9999 în weekend, Diogo Jota a dat şi golul 10.000 din istoria „Cormoranilor”. Campioana Angliei a câştigat acasă cu Midtjylland.