Autorităţile comunei Gornet au atacat în instanţă ordinul de carantinare a unui sat al comunei şi îi cer şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, o analiză urgentă a cazurilor din zona respectivă.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de avocatul Bogdan Dumitru, care reprezintă Primăria Gornet, autorităţile îi solicită şefului DSU să declanşeze în regim de urgenţă evaluarea cazurilor de COVID-19 din comună pentru a se stabili cu exactitate dacă la momentul emiterii ordinului de carantinare exista procentul persoanelor infectate peste pragul stabilit de INSP. În acest sens, sunt invocate „starea de spirit şi moralul scăzut al cetăţenilor comunei”. De asemenea, autorităţile din Gornet, reprezentate de avocatul Bogdan Dumitru, au introdus în instanţă o acţiune în anulare a ordinului prin care s-a instituit carantina în satul Gornet, acţiunea fiind trimisă Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit documentelor puse la dispoziţia presei de către avocat, autorităţile cer şi obligarea DSU la plata sumei de 500.000 de euro, echivalent în lei, către comuna Gornet cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă pentru că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi, iar cetăţenii comunei nu sunt primiţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar „apostrofaţi”.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, miercuri, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.
Discussion about this post