„Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită „Odovania Învierii” și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local”, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat transmis marți.
Potrivit Patriarhiei, adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști, în ciuda contextului aspru pentru toți credincioșii – mireni și clerici din toate eparhiile.
„Lumina sfântă a ajuns atunci (de Paști – n.r.) la cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși. Dumnezeu să sporească această lumină a comuniunii în sufletele noastre ale tuturor și să ne ajute pe toți în dobândirea discernământului plin de iubire față de aproapele și față de Biserică!”, mai spun reprezentanții Patriarhiei.
Arhiepiscopia Tomisului a decis să ofere, în noaptea de 26 spre 27 mai, credincioșilor Lumină, ca în noaptea Învierii. „Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei.
Discussion about this post