Tribunalul Bucureşti s-a pronunțat recent în Dosarul nr. 34552/299/2017, respingând definitiv contestația depusă de Raiffeisen Bank România împotriva amenzii de 50.000 de lei, aplicată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru practici comerciale incorecte în ceea ce privește stabilirea unui anume cuantum de dobândă, la unele credite, fără informarea debitorilor.
Cazul a început cu apariția în spațiul public, în 2017, a unor documente interne ale băncii, din perioada 2006-2007, din care rezulta că banca intenționa majorarea unilaterală a dobânzilor la creditele în franci elvețieni, lei și euro, fără a informa consumatorii vizați.
Ca urmare a acestor informații, ANPC a inițiat o acțiune de control, iar comisarii au constatat, la momentul respectiv, faptul că banca nu a depus toate diligențele în relaţia cu consumatorul, dând dovadă de o totală lipsă de preocupare faţă de gradul de îndatorare al consumatorilor. Conform documentelor, s-a stabilit faptul că, în perioada februarie – decembrie 2008, Raiffeisen Bank a acordat 914 credite cu dobânda promoţională de 4,6%, şi fixase în sistem faptul că, peste un an, rata dobânzii va fi de 5,4% (informaţie care nu a fost comunicată vreunui consumator), pentru că ulterior să o majoreze la 5,6%. Conform contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă această opţiune nu era în acelaşi câmp vizual, astfel încât consumatorul să accepte respectiva variantă (8,6% /an, respectiv 14% /3 ani). Din cele sesizate, reiese faptul că banca folosea această practică la întreg portofoliul de credite (inclusiv LEI şi EURO).
Ca urmare a acțiunii de control din octombrie 2017, a fost emis procesul-verbal nr. 0765202/10.10.2017, prin care ANPC constata încălcarea de către Raiffeisen Bank a Legii nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte și aplica băncii o amendă de 50.000 lei.