Publicaţia virtuală Clujul Cultural şi-a premiat concitadinii într-o gală on-line

Creat şi coordonat de jurnalistul Tiberiu Fărcaş, unicul site de cultură din Transilvania a împlinit şapte ani de existenţă

Vă invităm să dați share la această știre

Site-ul Clujulcultural.ro a împlinit pe 15 iulie 2020 7 ani de activitate pe piața presei online clujene.

Cu această ocazie a organizat prima edițiie a Premiilor Clujul Cultural. Ele se adresează excelenței culturale din acest domeniu din Cluj.

Premiile s-au dat pe anul precedent, deci pe 2019.

Prima ediție a Premiilor Clujul Cultural a avut loc luni, ora 19.00, la Muzeul de Artă și a fost transmisă online pe pagina de facebook  Clujul Cultural. Premiile au  fost anunțate de editorul-coordonator al site-ului, jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaș și constau într-o statuetă, diplomă și un pachet de cărți. Pentru că e pandemie, anul acesta Gala de Premiere a fost ținută online, la Muzeul de Artă. În viitor Premiile intenționează să fie ținute offline, cu public, juriu și un cocktail. Și dacă am vorbit de pandemie, cum am trecut cu toții printr-o stare de urgență ce ne-a ținut două luni în case, deci s-a citit, teoretic, cel puțin, mai mult ca în alți ani, prima ediție a Premiilor a celebrat Lectura.

Siteul a acordat 8 premii:

Cartea Anului 2019: ”Construind Unirea cea Mare”, Ed. Școala Ardeleană.

Traducerea Anului 2019: Marius Tabacu, ”Trilogia transilvană” de Banffy Miklos, din maghiară

Cartea de poezie a anului 2019:  ”Pereți” de Alice Valeria Micu, Editurile Caiete Silvane și Școala Ardeleană

Cartea de proză a anului 2019: ”Uscătoria de partid” de Radu Țuculescu, Ed. Școala Ardeleană

Cartea de teatru a anului 2019: ”Dimineața actrițelor” de Anca Hațiegan, Ed. Polirom

Eseul Anului 2019: ”Cum se inventează un huligan. Mihail Sebastian ziarist la Cuvântul” de Laszlo Alexandru, Ed. Cartier, Rep. Moldova.

Două Premii pentru Activitate culturală 2019: Victor Constantin Măruțoiu pentru proiectele de la Casa de Cultură a Studenților și ”Cenaclul UBB” coordonat de poetul Ion Mureșan.

În viitor Premiile Clujul Cultural se vor extinde și la muzică, film, arte plastice, arte vizuale, teatru și operă.

(sursa – https://www.clujulcultural.ro/)