Social-democrații au sesizat Curtea Constituțională privind un posibil conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, după ce Cabinetul Orban a aprobat prelungirea stării de alertă fără a mai solicita încuviințarea Legislativului.
Mai mult, social-democrații nu cred că este necesară prelungirea stării de alertă la nivel național și spune că ar trebui instituite stări de alertă locală, în zonele unde se înregistrează multe cazuri de COVID-19.
„Din știința mea, a fost deja sesizată Curtea (…) pe un posibil conflict (n.r. – între Guvern și Parlament privind prelungirea stării de alertă) și așteptăm data la care se va pronunța. Nu ar trebui prelungită starea de alertă la nivel național, ci ar trebui declanşată stare de alertă locală”, a declarat duminică, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.
Tot pe această temă, premierul Ludovic Orban i-a răspuns, recent, lui Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD și al Camerei Deputaților, care a reproșat, la rândul său, Guvernului că nu a cerut încuviințarea parlamentului pentru prelungirea stării de alertă, amintindu-i că potrivit legii modificate de PSD guvernul trebuie să ceară încuviințare doar pentru starea de alertă, nu și pentru prelungirea sa.
„Procedura invocată (n.r. de solicitare a încuviințării) se referă la momentul instituirii stării de alertă prin raportare la legea 55/2020. (…) Pentru situația prelungirii stării de alertă, spre deosebire de momentul institurii acesteia, în Legea 55/2020 nu este precizată atribuția Guvernului de a se adresa Parlamentului printr-o solicitare de încuviințare. Or, Guvernul României nu poate acționa în afara cadrului legal aprobat recent chiar de Parlamentului României”, i-a transmis premierul Ludovic Orban printr-o adresă remisă miercuri seară de Secretariatul General al Guvernului șefului Camerei.