Reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA anunţă organizarea unui protesc paşnic, prin suspendarea activităţii. Protestul va avea loc miercuri, între orele 17.00- 18.00 şi vor participa toţi cei care lucrează în această industrie, cât şi partenerii.
„Miercuri, între orele 17:00 şi 18:00 întrerupem vânzarea şi ne poziţionăm în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte însoţite de mesaje ferme, prin care ne exprimăm, paşnic şi conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19, nemulţumirea faţă de măsurile adoptate”, transmit reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA, printr-un comunicat de presă.
„Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori”, se arată în comunicat.
Înainte de criza COVID-19, industria HORECA număra 40.000 de societăţi comerciale, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro şi circa 400.000 de angajaţi.
„Considerăm că restricționarea vânzării și a consumului în restaurant nu rezolvă dificultățile statului în a asigura respectarea legii și că prin aceste restricții se aduc doar mari prejudicii sectorului HORECA. Nu există argumente pentru blocarea acestui sector iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HORECA prin măsuri total disproporționate față de situația reală, astăzi fiind afectați în mod direct de aceste restricții nejustificate 400.000 de angajați”, se mai arată în comunicat.
Discussion about this post