Avocatul Poporului Renate Weber anunțat că, deși senatorii au înlăturat câteva motive de neconstituționalitate, proiectul de lege cu privire la starea de alertă rămâne necorelat cu Constituția.
Miercuri, o zi crucială
„Mâine (miercuri), pe rolul CCR se află sesizarea cu privire la Ordonanța 21/2004, care reglementează starea da alertă. Azi m-am uitat pe ceea ce a ajuns la mine. Fără să știu rezultatul votului de la Senat, aceste amendamente au făcut foarte bine”, informează știripesurse.ro. ”Principalele 2 lucruri se referă la faptul că nu există o definiție a stării de alertă, dar și o limită în timp. Guvernul ar restricționa drepturi și libertăți pe un termen nelimitat, dar acest lucru nu este posibil. Nu știu ce va decide CCR, dar proiectul de lege trimis de Guvern la Parlament avea exact aceleași probleme”, spune Renate Weber.
CCR trebuie să fie sesizat
”Să presupunem că mâine Camera Deputaților adoptă această lege. Obligatoriu trebuie să așteptam termenul în care se poate sesiza CCR. Trebuie să treacă acele 2 zile. Dacă nu se sesizează nimeni, președintele o promulgă, ajunge la Monitorul Oficial, dar tot trebuie apoi să așteptăm 3 zile pentru a intra în vigoare”, a spus Renate Weber.
Discussion about this post