Principalii favoriți pentru Primăria Capitalei și-au depus candidatura. Cum vor să-i convingă pe bucureșteni

Gabriela Firea și-a depus candidatura pentru al doilea mandat de primar general, duminică, acesta spunând deși e o perioadă grea în care oamenilor nu le pasă de politică, e nevoie de implicare pentru ca „jaful, incompetența și incultura de la Guvern” să nu se mute la Primărie.

Vă invităm să dați share la această știre

Candidatul PSD, Gabriela Firea, a spus că și-a depus candidatura pentru al doilea mandat de primar general „cu gândul doar la oameni”.

„Știu că este o perioadă grea, în care oamenilor nu le mai pasă de politică, dar dacă nu ne implicăm toți acum, riscăm să fim conduși de persoane care vor să mute jaful, incompetența și incultura de la guvern, la primărie. Au furat în starea de urgență la guvern, vor să fure și la primărie. Au numit miniștri corigenți care au dat afară profesioniști, așa vor să facă și la primărie. Au manipulat cifrele în pandemie, nu au făcut testare – ca toată Europa -, nu se ocupă de programul de donare a plasmei care salvează vieți. Aceeași nepăsare vor să aducă și la primărie”, a spus Firea.

Gabriela Firea acuză faptul că Nicușor Dan, candidatul Dreptei Unite nu s-a delimitat de acțiuni foarte grave ale guvernului.

„Deci, este de acord cu lucrurile rele de la guvernare: spun că nu au bani să crească alocațiile și pensiile, dar au bani pentru despăgubiri preferențiale și afaceri pentru prieteni politici, îi apără pe pedofili, în loc să înăsprească pedepsele, pun șefi politici la DSP-urile din țară, care îi ignoră pe cetățeni”, mai spus Firea.

Și fostul președinte Traian Băsescu și-a depus candidatura pentru fotoliul de primar general.

Nicușor Dan, candidatul Dreptei, și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei, acesta afirmând că vrea ca Bucureștiul să își schimbe fața în timpul mandatului său. L-au însoțit președintele USR, Dan Barna, și președintele PNL, Ludovic Orban.

Nicușor Dan spune că vrea ca printr-o administrație inteligentă să facă din București „orașul de care să fim cu toții mândri”.

„Putem rezolva problema traficului: metrou de suprafață, reabilitare liniei de tramvai, semafoare inteligente. Putem rezolva poluarea. Facem noi spații verzi, nu ca actuala administrație, care prevede dispariția a 25 de hectare. Putem lua bani pentru termificare, pentru infrastructura școlară. Putem face din București un oraș prietenos cu copiii. Putem face un centru regional în tehnologie, putem face din București un centru academic al sud estului Europei, putem face un oraș de care noi, bucureștenii, să fim mândri”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan atac direct la Gabriela Firea

Candidatul Dreptei a atacat-o pe Gabriela Firea, contracandidatul său și actual primar al Capitalei.

„Cum poți să vii să ceri un nou mandat când ai promis 20 de grădinițe și nu ai făcut niciuna? Cum poți să ceri un nou mandat când azi 1000 de blocuri nu au apă caldă, și dacă lucrările continuă în ritmul actual ar dura 400 de ani pentru ca rețeaua să fie monitorizată. Ai promis revoluție în trafic și în 4 ani nu ai modernizat o linie de tramvai, nu ai cumpărat un tramvai când aveai bani UE la dispoziție. Își închipuie primarul în funcție că vine să ceară un nou mandat și se bazează pe zecile de milioane pe care le-a dat în publicitate pentru a da o imagine falsă cum că aici ar fi bine”, a mai spus Dan.

Nicușor Dan a venit la Biroul Electoral Municipal însoțit de președintele USR, Dan Barna, și de președintele PNL; Ludovic Orban.

Orban a făcut declarații anti-PSD, spunând că „personal m-am săturat de administrația PSD în București”, dar și anti-Băsescu: „Nu irosiți votul vostru!”, le-a spus Orban celor care aleg, de obicei, Dreapta.

„Eu m-am saturat de PSD la butoanele Bucureștiului. PSD a adus minciună, corupție, incompetență și lipsă crasă de respect față de bucureștean. De 12 ani Bucureștiul este făcut praf zi de zi de niște oameni care nu au nicio legătură cu ceea ce trebuie să însemne guvernarea Bucureștiului. Toți cei care s-au săturat de PSD, care percep faptul că cei care au condus Bucureștiului l-au dus spre nicăieri, toți care vor să scape de PSD, au cu cine să voteze, Nicușor Dan și cei șase candidați la primăriile de sector. (…) Închei prin a spune un lucru simplu: nu vă risipiți voturile. Nu mai vreți PSD la București? Există Nicușor Dan ca alternativă”, a spus Orban.