Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică, pentru o perioadă de 30 de zile, noul Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul București.
Pe lângă salubrizarea stradala și măsurile antipoluare, noul Regulament aduce îmbunătățiri și în ceea ce privește salubrizarea menajeră, colectarea deșeurilor și sancțiunile aferente, fiind adăugat și un nou capitol referitor la deșeurile din construcții.
Noul Regulament prevede reguli unitare de spălare a arterelor din Capitală, pentru toate sectoarele și, în premieră, sunt prevăzute sancțiuni pentru nerespectarea acestor reguli. Astfel, operatorii de salubrizare vor fi obligați să spele bulevardele/ străzile/arterele/ zonele aglomerate/ piețe/ intersecții/ târguri situate în zonă centrală a orașului unde traficul este intens, minim o dată/zi. Restul arterelor vor fi spălate de 1-3 ori săptămânal.
Totodată, crește numărul de articole supuse sancțiunilor, respectiv de la 72 în regulamentul vechi la 110. De asemenea, a fost majorat cuantumul amenzilor de la 1.000 la 3.000 în regulamentul vechi, respectiv de la 2.000 la 4.000 în regulamentul nou.
Noul regulament introduce și instrumentul economic ‘platesti cât arunci’ pentru deșeurile colectate. Astfel, cei care colectează separat deșeurile pot să ajungă să aibă costuri mai mici/să plătească taxe mai mici pentru colectarea deșeurilor. Devine obligatorie și implementarea unui sistem de colectare separată pe 5 fracții: deșeuri biodegradabile, deșeuri hârtie-carton, mase plastice, deșeuri de sticlă/metal, deșeuri reziduale.
Pentru a preîntâmpina aglomerarea traficului, colectarea deșeurilor menajere de la populație și persoane juridice pe arterele care circulă mijloacele de transport în comun, se va realiză astfel încât, în intervalul orar 07:00 – 10:00 și 16:00 – 19:00, pe aceste artere să nu fie prezente în trafic autospecialele destinate colectării deșeurilor.
După încheierea perioadei de dezbatere publică, timp în care cei interesați pot veni cu sugestii/opinii cu valoare de recomandare asupra proiectului, acesta va fi supus spre aprobare Consiliului General al Municipiului București.
Proiectul poate fi accesat pe site-ul www.pmb.ro